Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DN 66, uitat de Compania Naţională de Autostrăzi

Publicat in GAZETA de SUD, joi 29 septembrie 2011 ·

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu a luat până în prezent nici o măsură în privinţa pregătirii de iarnă a tronsonului de drum nemodernizat DN 66 (DE 79) Rovinari – Bumbeşti-Jiu. Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Gorj au trimis în urmă cu o lună şi jumătate o adresă conducerii companiei, în care solicitau un punct de vedere referitor la pregătirea carosabilului pentru sezonul de iarnă. Şoseaua a fost lăsată de izbelişte de constructorul din Ungaria, care a câştigat în 2007 licitaţia de modernizare a tronsonului Rovinari – Bumbeşti-Jiu. În ciuda încercărilor repetate de a cesiona contractul sau de a asigura alt management pentru firma din Ungaria, drumul a rămas tot nemodernizat. De fapt, ungurii au reuşit să efectueze în patru ani doar 5% din şosea.

Nici o veste, doar

o promisiune

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a declarat că a luat legătura cu Daniela Drăghia, şefa Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, însă nu a reuşit să afle data la care începe plombarea gropilor de pe DN 66. „Toată lumea din consiliul judeţean cu funcţii de răspundere, inclusiv consilierii judeţeni, trebuie să facă front comun pentru a avea un tronson de drum pregătit pentru la iarnă. Nu putem să ne batem joc de conducătorii auto şi să lăsăm drumul în halul în care este acum. Am trimis o scrisoare directoarei Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi mi-a răspuns că va veni cu o delegaţie în Gorj să vadă lucrarea. Nu ştiu când şi dacă vor fi luate ceva măsuri. A trecut o lună, o lună şi ceva de la promisiunea aceasta şi nimic nu s-a concretizat. Nu s-a făcut nimic pentru ca un constructor, oricare ar fi el, să continue lucrarea şi să o finalizeze“, a menţionat Ion Călinoiu, şeful CJ Gorj. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţional

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 9 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 10 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 10 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 7 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 6 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 5 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 8 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°