Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atuurile celor 6 legi ale guvernantei economice

Publicat in HotNews, joi 29 septembrie 2011 ·

Parlamentul European a votat miercuri un pachet de 6 legi privind guvernanta economica. In ciuda opozitiei sau abtinerii celor mai multi dintre deputatii socialisti, toate cele 6 rapoarte au fost aprobate, cu modificarile intervenite pe parcursul negocierilor ce au avut loc intre grupurile poltice din Parlament, pe de-o parte, si intre Parlament si Consiliu, pe de cealalta parte.

Dupa dezbateri aprinse in Comisia pentru Afaceri Economice si Monetare, prelungite pana in ultima zi dinaintea votului in plen (cand socialistii au incercat o reluare a votului in respectiva comisie, ceea ce ar fi amanat votul din plen pentru inca alte cateva luni), majoritatea a fost asigurata la votul din plen prin compromisul realizat de populari cu liberalii si cu conservatorii europeni. Odata adoptat pachetul legislativ, asa cum arata acum prevederile acestuia, ar trebui sa creasca increderea investitorilor si pietelor ca Uniunea Europeana va fi, pe viitor, in stare sa previna si sa evite o criza a deficitelor bugetare si a datoriilor suverane de genul celei pe care o traversam in prezent.

Principalele atuuri ale “Pachetului celor 6″ constau in faptul ca, pe de-o parte, rolul Comisiei in prevenirea si sanctionarea derapajelor bugetare este considerabil intarit, in dauna Consiliului si, pe de cealalta parte, ca procedura de supraveghere a unor potentiale viitoare derapaje incepe inca din faza alcatuirii bugetelor nationale. Aplicand cele de mai sus unor state membre ale caror guverne sunt tentate sa alunece spre cheltuieli nesustenabile in scopuri populiste, electorale si politice, ar trebui sa avem o interventie ferma a Comisiei pentru stoparea unor astfel de masuri si sper ca, avand aceste instrumente, Comisia sa isi exercite cu maxima fermitate atributiunile acum primite. Asadar cheltuielile bugetare ale statelor membre vor putea fi analizate de Comisie, care va calific

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum o ora
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 54 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 49 minute
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum o ora
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum o ora
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 3 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 2 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 3 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Vremea

București
acum

19°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°