Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul face economie la Bechtel. PSD promite că-i va băga în anchetă pe Berceanu și Dobre

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 septembrie 2011 ·

Guvernul a aprobat ieri al doilea acord de modificare a contractului de construire a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş, realizând o economie de șase miliarde de euro.

"Dacă am fi continuat să lucrăm la preţurile din contractul iniţial, costul total al autostrăzii ar fi fost de 10 miliarde de euro", a explicat după ședința de guvern Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, citată de Agerpres. De asemenea, a fost eliminată clauza care interzicea statului român ca, în cazul lichidării contractului, să liciteze vreunul dintre tronsoanele de pe traseul autostrăzii pe o perioadă de doi ani.

Boagiu a mai anunţat că a fost obţinut un preţ de 6,9 milioane de euro pe kilometru, care se încadrează în standardele de cost. S-au redus, de asemenea, sumele care trebuie plătite companiei Bechtel, de la 380 de milioane de euro la 115 milioane.

De asemenea, au fost introduse unele clauze în favoarea statului român pentru lucrările care au rămas de executat, care vizează efectuarea lucrărilor la timp şi perceperea unor penalităţi. Perioada de garanţie a fost majorată de la 24 luni la 30 de luni.

“Exista o clauză în contract conform căreia şi dacă lucrau şi dacă nu lucrau, erau îndreptăţiţi să primească lunar o sumă de 1 milion de euro. În noul contract se prevăd penalităţi aplicate constructorului pentru nerespectarea termenelor asumate, pentru lucrările care au rămas de executat, respectiv 0,05% din valoarea fiecărei secţiuni penalitate pe zi până la un maxim de 10% din valoarea secţiune respective rămase de executat”, a explicat ministrul Transporturilor.

Următorii paşi sunt finalizarea tronsoanelor începute deja de compania Bechtel - tronsonul Suplacu de Barcău - Borş, de 60,2 km şi tronsonul Câmpia Turzii - Cluj Vest, de 52,5 km.

"Noi considerăm că este un succes în acest moment din două motive - am luat de pe umerii românilor ce guvernul N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°