Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă două stele pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti: Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani

Publicat in Cancan, joi 29 septembrie 2011 ·

Până în prezent, varianta românească a celebrei "Walk of Fame" din SUA găzduieşte şapte personalităţi marcante din lumea teatrului şi filmului: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Maia Morgenstern, Amza Pellea, Tamara Buciuceanu-Botez şi regizorul Alexandru Tocilescu.

"Vreau să vă salut cu tot respectul, să vă urez multă sănătate şi să vă spun că nimic din ceea ce se întâmplă astăzi aici nu este de complezenţă, ci este făcut cu tot sufletul, la fel cum oamenii care privesc acum la noi sunt cu inima alături de cei care le-au încântat zilele, şi care au construit, alături de multi alţii, cultura românească. Asta înseamnă că vă iubim şi vă respectăm'', a declarat Oprescu.

Cei doi mari actori şi-au dezvelit stelele în aplauzele zecilor de persoane adunate în Piaţa Timpului. "Împart bucuria şi emoţia pe care le simt acum cu dumneavoastră. Se ştie că dacă dumneavostră n-aţi fi existat, n-am fi existat nici noi. Fără public nu se face nici teatru, nici film. Mulţumesc mamei mele, care m-a iubit, tatălui meu, care m-a bătut, şi mulţumesc domnului primar care a avut forţa să ia pentru mine o stea de pe cer şi să o aducă pe pământ'', a mentionat Sebastian Papaiani.

De altfel, cei doi au primit şi câte o stea din aur în semn de apreciere pentru întreaga carieră. "Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani sunt doi creatori de viaţă, permanent tonici, radianţi, ce depăşesc luminile scenei şi ale ecranului în orice împrejurări. Ei au reuşit, prin prezenţa lor plină de farmec şi de caldură, să transmită energii pozitive, contagioase de viaţa şi bucurie", a declarat George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

Până în prezent, varianta românească a celebrei "Walk of Fame" din SUA găzduieşte şapte personalităţi marcante din lumea teatrului şi filmului: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Maia Morgen

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 52 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 14 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 55 minute
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 43 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 54 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°