Autonomia etnică şi orgoliile personale i-au scindat definitiv pe maghiari în 2003: UDMR nu i-a mai tolerat lui Laszlo Tokes ieşirile nervoase, iar episcopul şi-a luat "radicalii" şi a înfiinţat o structură opusă UDMR, de la şefia căreia a "torpilat" de câte ori a avut ocazia triumviratul Marko-Verestoy-Borbely.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut la începutul săptămânii, lui Laszlo Tokes, să ia o decizie: "Ori vrei să arunci grenade, ori vrei să colaborezi". Războiul politic dintre UDMR şi Tokes îşi are originile în controversata autonomie a maghiarilor şi în orgoliile personale şi scenariul a fost mereu acelaşi: Tokes a criticat UDMR că stă la guvernare printr-o serie de compromisuri dăunătoare maghiarilor din România şi că uită să ceară destul de apăsat dezideratul ungurilor - autonomia teritorială. De cealaltă parte, UDMR spune că singura şansă a maghiarilor din România e unitatea, ori declaraţiile şi acţiunile lui Laszlo Tokes fac tocmai contrariul: îi dezbină pe maghiari.

Diferenţa strategică majoră dintre UDMR şi Laszlo Tokes este că UDMR susţine atingerea autonomiei teritoriale pe căi legislative, chiar dacă asta înseamnă paşi mărunţi şi implicit, o perioadă de aşteptare mai mare. Tokes este adeptul unor cereri autonomiste mai explicite, cu riscul de a fi catalogat drept "extremist".

Autonomia ca ideal

Sub aspect doctrinar, UDMR şi-a definit crezul politic, cel al "autonomiei şi autoguvernării etnice", în Declaraţia de la Cluj, din 25 decembrie 1992, idee dezvoltată în 1995 în Programul de autonomie. Acesta a fost şi este liantul platformelor care compun UDMR, diferenţele dintre ele fiind doar de modul în care îl exprimă, mai moderat sau mai radical. Tocmai acest lucru a dus la sciziunea maghiarilor.

După ce Verestoy Attila a înregistrat UDMR, la Bucureşti, în 24 ianuarie 1990, László Tőkés a fost ales președinte de onoare