Monedele est-europene sunt vulnerabile pe termen scurt, însă ar putea deveni adevărate locuri de refugiu pe termen mediu şi lung.
Leul a ajuns ieri la cel mai slab nivel de după 1 iulie 2010, 4,32 de unităţi pentru un euro, ca urmare a temerilor că un eventual faliment al Greciei va declanşa o nouă criză în Europa. În urmă cu 15 luni, leul atingea cel mai slab nivel din istorie, 4,35 de unităţi pentru un euro, din cauza problemelor interne care au culminat cu decizia Curţii Constituţionale de a respinge tăierea pensiilor cu 15%.
Motivul principal al deprecierii este mutarea capitalurilor speculative către monede considerate mai sigure, iar problemele Europei readuc în această postură dolarul american. În ultimele săptămâni, moneda americană a recâştigat mai mult de 5% în faţa euro.
Totuşi, deşi reacţia imediată a pieţelor a fost de a renunţa cu precădere la lei, forinţi sau zloţi, analiştii de pe pieţele valutare sugerează că, pe termen mediu şi lung, tendinţa s-ar putea inversa. Cei mai optimişti sunt economiştii de la RBS, care spun chiar că leul este într-o poziţie chiar mai bună decât celelalte monede.
Fundamental, monedele din Est oferă mai multe certitudini decât ale economiilor dezvoltate, pentru că băncile nu au împrumutat Grecia, dobânzile de politică monetară sunt substanţiale, iar băncile centrale sunt dispuse să accepte eventuala apreciere a monedei.
Până de curând, francul elveţian era considerat principala monedă de refugiu, chiar dacă băncile din Elveţia sunt şubrezite de criză, iar dobânda oferită este egală cu zero. Însă decizia băncii centrale de a impune un prag dur, de 1,2 franci pentru un euro, a provocat pierderi masive speculatorilor care mizau pe aprecierea monedei elveţiene şi le-a provocat teama că şi alte bănci centrale din state cu monede stabile - Japonia, Suedia, Norvegia, Canada, Hong Kong sau chiar Cehia
