Autoritatea cancelarului german Angela Merkel va fi supusa unui test major joi, parlamentarii urmand sa se pronunte cu privire la proiectul de lege pentru acordarea unor puteri sporite Fondului European pentru Stabilitate Financiara, potrivit Reuters. Agentia scrie sa o parte a membrilor coalitiei de guvernamant ar putea vota impotriva acestui proiect, ingrijorati de sumele mari de bani acordate Greciei, insa cancelarul ar putea primi sprijinul opozitiei de centru-stanga pentru a trece proiectul de lege.
Daca disensiunile din coalitia de guvernamant o vor determina pe Merkel sa se bazeze pe sprijinul opozitiei pentru a acorda noi competente Fondului de stabilitate financiară, ar fi o lovitura din punct de vedere politic pentru cancelar si ar submina capacitatea ei de a coordona adoptarea de noi masuri pentru combaterea crizei datoriilor suverane.
Reuters mai arata ca Partidul Crestin Democrat al cancelarului Merkel si aliatii lor au facut presiuni asupra catorva "disidenti" pentru a ii convinge sa voteze pentru acordarea unor puteri sporite FESF. Hermann Groehe, al doilea om din partid, a declarat agentiei de presa ca incearca sa ii convinga pe acesti "disidenti", precizand ca numarul de voturi pe care partidul sau se va baza va fi la limita, insa guvernul nu se va pune in situatia umilitoare de a depinde de social-democarti si de verzi.
Angela Merkel a incercat sa asigure coalitia ca banii contribuabililor germani "nu vor fi irositi prin votarea unui noul pan de salvare pentru Atena", insa nu a putut exclude faptul ca acesti bani ar putea fi pierduti daca Grecia intra in incapacitate de plata, pe fondul temerilor in crestere de pe pietele financiare.
Extinderea puterilor Fondului European de Stabilitate Financiara (EFSF) a fost aprobata miercuri de parlamentul finlandez, miscare asteptata cu oarecare ingrijorare de pietel