În România postrevoluţionară, doar două partide politice s-au născut exclusiv din mass-media: Partidul România Mare şi Partidul Poporului - Dan Diaconescu.Ne place sau nu, ăsta- i adevărul! Nu pun la socotealăperioada interbelică, adică PartidulNaţionalist- Democrat al lui Nicolae Iorga, creat pe baza editorialului profesorului din “Neamul Românesc”. “România Mare” a luat naştere ca urmare a succesului colosal al revistei cu acelaşi nume, condusă de Eugen Barbu şi de Corneliu Vadim Tudor. Partidul lui Diaconescu, aidoma, numai că de data aceasta avem de-a face cu telespectatori, nu cu cititori. Sunt două fenomene aproape sociale,care trebuie studiate cu atenţie. Pentru că sunt unice! Două entităţi mass-media, două platforme de cititori din care au luat naştere organizaţiipolitice. Amândouă sunt mişcări populare, de masă, cu un puternic mesaj justiţiar şi naţionalist. Şi amândouă sunt conduse de doi lideri charismatici, restul membrilor conducerii - cu scuzele de rigoare - fiind aproape o anexă. Ăsta-i şi pericolul la astfel de mişcări politice: dispariţia liderului,a preşedintelui de geniu, duce inevitabil la dispariţia formaţiunii. Ştiu cămă repet, dar e extrem de important pentru sociologi, pentru politologi, dar şi pentru restul. Formaţiuni politice conduse de oameni născuţi pentru a fi lideri, precum Iorga, Goga, Codreanu, au mai existat în politica românească. Dar capresa - cu un impact major - să înfiinţeze organizaţii politice, nu! Nu discut aici relaţiiledintre Vadim Tudor şi Dan Diaconescu, nu-i problema mea. Nici nu-i pot asemăna, pentru că sunt diferiţi sută la sută. Dar au un acel “ceva” care atrage mulţimile. Ăsta- i adevărul, să nu ne facem că nu-l vedem, de dragul unui “elitism” de proastă factură!