Piaţa imobiliară din Oradea dă semne de revenire, iar la sfârşit de săptămână, la Era Park, se va organiza primul Târg de Locuinţe şi Decoratiuni „Oradea la Cheie“. În fiecare zi între orele 10.00 şi 20.00 vizitatorii vor putea găsi la târg oferte avantajoase pentru locuinţe noi, dar şi soluţii pentru decorare şi amenajări interioare.
Orădenii care sunt în căutarea unei locuinţe pot consulta oferta pieţei,vineri, sâmbătă şi duminică, la primul Târg de Locuinţe şi Decoraţiuni „Oradea la Cheie“, unde şi-au anunţat prezenţa cei mai mari dezvoltatori imobiliari. Astfel, Luceafărul, Prima şi Europa sunt cele trei ansambluri rezidenţiale mari care vor veni la târg cu cele mai avantajoase oferte de apartamente noi.
În plus, cei care îşi caută case de vacanţă pot alege una dintre locuinţele din ansamblul rezidenţial de la Sântion, din apropiere de Oradea. Cumpăratorii pot totodată consulta ofertele baăcilor şi brokerilor de credite, care să le uşureze cumpărarea unei case noi.
Cei care doresc să-şi înoiască locuinţa pot consulta oferta mai multor producători de mobilă, comercianţi de decoraţiuni interioare care vor aduce rame, tablouri, perdele, lenjerii, saltele, perne, covoare, plante de apartament şi de grădina şi firme de amenajări interioare specializate în geamuri termopane, uşi metalice, podele, instalaţii sanitare, porţi de garaj automatizate, etc, care îi vor ajuta să găsească soluţia perfectă pentru casa lor.
Printre participanţii la târg se vor număra şi agenţii imobiliare şi companii de asigurări.