Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Moraru, pompierul tenismen, rocker şi pirotehnist

Publicat in Adevarul, joi 29 septembrie 2011 ·

Este cel mai bun la tenis de masă din judeţ, reuşind să câştige un concurs la care au participat angajaţii instituţiilor publice. Cântă într-o formaţie rock şi este un pirotehnist medaliat în întrecerile naţionale.

profil

NĂSCUT: 4 august 1974, la Horezu-Vâlcea

STUDII: Universitatea Constantin Brâncoveanu din Râmnicu Vâlcea, Facultatea de Management şi Marketing în Afaceri Economice

FAMILIE: Căsătorit şi are doi copii, o fetiţă şi un băieţel de 9 şi 12 ani

Ce-i place

După zilele „de foc" la serviciu îi place să se relaxeze ascultând muzică şi citând literatură, ultima carte savurată „De ce se ucid oamenii", a lui Bogdan Ficeac, oferindu-i o mare revelaţie.

Nu-i place

Detestă ipocrizia oamenilor dar şi lucrurile făcute pe jumătate. Nu agreează oamenii care se lasă aşteptaţi, viaţa cazonă punându-i ordine în felul de a fi.

Căpitanul Ioan Moraru este un luptător care spune că trăinicie au doar lucrurile făcute cu pasiune şi dăruire. De Ziua Pompierilor, anul acesta, el a fost premiat în faţa întregii unităţii, fiind declarat „campion la tenis de masă", sport pe care l-a practicat cu multă pasiune din copilărie. Competiţia la care a fost premiat a fost una extrem de riguroasă, în care a trebui „să dea piept" cu angajaţi din toate instituţiile din judeţ participante, fie Poliţie, SRI, Jandarmi, Prefectură, etc. „Joc tenis de masă încă din clasa a IV-a. Am fost descoperit de profesorul Duca Vameşu, de la Clubul Copiilor din Horezu şi de atunci am continuat să joc şi să particip la multe competiţii judeţene. La acelaşi club am fost coleg cu Nicu Vasilescu, care a ajuns numărul patru în ierarhia naţională a tenisului de masă". În timpul liceului, Ioan a fost atras de rock şi aşa se face că a ajuns să cânte într-o formaţie. „Cu trupa Prometeu mergeam în turnee în diverse oraşe din ţară iar aplauz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 31 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 21 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°