Samuel Tulimianu, 28 de ani, din Bucureşti, a fost îngropat de o avalanşă de zăpadă şi scos afară de cei de la Salvamont doar pentru că a putut suna la 112.

Tânărul Samuel Tulimianu a povestit ieri presei cum a avut noroc pe 8 martie 2008, când o avalanşă l-a acoperit cu zăpadă undeva în Făgăraş, la Bâlea Lac. Erau patru prieteni cu snowboardul - Samuel, Iulian, Ciprian şi Răzvan - şi coborau de la Bâlea Lac către Bâlea Cascadă. Vremea era cruntă, povesteşte Samuel, era o furtună de zăpadă, nu se vedea şi nu se auzea nimic: „Ca să vorbesc cu cel de lângă ­mine, trebuia să ţip. La un moment dat a trebuit să trecem pe rând printr-un culoar îngust şi eu am fost primul. Am început să cobor şi atunci s-a declanşat avalanşa. M-a luat şi m-a izbit de o stâncă, apoi m-a acoperit de zăpadă. Prietenii mei nu au văzut ce s-a întâmplat, din cauza vizibilităţii reduse, şi am aflat mai târziu că şi-au continuat drumul".

Cinci minute infernale

În zăpadă, tânărul s-a trezit imobilizat aproape complet. Doar mâna dreaptă îi rămăsese cumva sus, la cap, şi cu ea a început să sape, încercând să dea zăpada la o parte. „Cu cât săpam mai mult, cu atât venea mai multă zăpadă peste mine. După vreo 40 de minute de chin m-am oprit, am văzut că se vede lumină prin zăpadă şi atunci am zis să văd dacă pot suna pe cineva. Cred că mai aveam cam jumătate de metru până să scot mâna afară, dar nu aveam cum să mai urc deloc".

A durat cinci minute să ajungă la telefon, pentru că a săpat cu mâna centimetru cu centimetru, până a ajuns cu ea în dreptul buzunarului de la pantalon. Avea semnal, aşa că şi-a sunat prima oară prietenii, care ajunseseră deja la destinaţie. „Ei au crezut că glumesc iniţial. Apoi au încercat să-şi dea seama unde eram. Pe urmă am sunat la 112, niciodată n-am crezut că voi ajunge vreodată să sun la 112. Operatoarea mi-a dat imediat Salvamontul la tele