* Arbitrul pieţei de capital a blocat tranzacţiile cu alte acţiuni gestionate de AVAS, pe care executorul judecătoresc intenţiona să le scoată la vânzare
Bursa de Valori Bucureşti a anulat tranzacţiile prin care executorii judecătoreşti de la "Dobra, Coşoreanu& Dobra" au încercat să vândă 7,24 milioane acţiuni "Biofarm" Bucureşti (BIO) şi 6.000 de titluri "Mercur" Craiova (MRDO), gestionate de AVAS, potrivit unor surse din piaţă. Executorii judecătoreşti au încercat să înstrăineze acţiunile respective, prin metoda vânzării speciale la ordin, după ce au obţinut executarea silită a instituţiei.
Decontarea tranzacţiilor fusese suspendată de CNVM încă din august.
"Ceea ce a făcut BVB reprezintă o premieră pe piaţa de capital, având în vedere că decizia anulării tranzacţiilor nu este însoţită de hotărâre judecătorească", ne-a declarat Iulian Coşoreanu, cel care a obţinut executarea silită a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi cel care, pornind de la experienţa proprie de investitor la bursă, s-a ocupat îndeaproape de scoaterea la vânzare a pachetelor gestionate de AVAS, la societăţi listate.
Decizia Bursei de Valori a venit în contextul în care arbitrul pieţei de capital a dat o Ordonanţă, în urmă cu circa două săptămâni, în care obliga BVB să intervină şi să ia măsurile "care se impun", sub justificarea că au fost încălcate prevederi ale Codului Bursier în cazul tranzacţiilor cu acţiuni BIO şi MRDO, gestionate de AVAS.
Articolul 228, alineatul 1 din Codul Bursei de Valori Bucureşti, stipulează că vânzarea specială la ordin se utilizează pentru vânzarea pachetelor de acţiuni cu un volum mai mare sau egal cu 5% din acţiunile unui emitent sau având o valoare echivalentă de cel puţin 500.000 de euro.
Alineatul 3 al aceluiaşi articol menţionează că sunt exceptate de la aceste condiţii "instituţiile publice impl