Şeful Poliţiei Române, Liviu Popa, nu comentează ancheta de ieri din EVZ, care a iscat valuri de reacţii.
Liviu Popa a răspuns sec: "Nu dau declaraţii". Şeful Poliţiei Române nu este interesat de subiectul "enclavei Titeşti", loc în care o mână de bandiţi terorizează de ani buni o întreagă comunitate.
Articolul de ieri din "Evenimentul zilei" a provocat reacţii aprinse din partea societăţii civile. "N-avem Poliţie", "Un stat impotent", "Legea o fac tâlharii în România", "Aduceţi forţele din Afganistan să facă ordine în Vâlcea", sunt câteva dintre cele peste 200 de comentarii de pe forumul EVZ. După modelul somalez, bandiţii lui Sisoie şi-au făcut enclavă în mijlocul României
Chestorul Stoica: "Nu trebuie să ne îngrijorăm"
În schimb, şeful Inspectoratului de Poliţie Vâlcea este plecat peste hotare în concediu de odihnă. Subalternii săi l-au informat ieri dimineaţă despre articolul din EVZ cu "gaşca lui Sisoie" de la Titeşti.
Şeful poliţiei nu a dispus însă măsuri suplimentare de protejare a locuitorilor din cele patru comune din nordul Vâlcei, deşi în ultimele două săptămâni au avut loc răzbunări în stil mafiot. Gospodăria unui localnic a fost incendiată de două ori în aceeaşi zi, iar proprietarul a fost bătut de hoţi în propria curte.
Stoica pune batista pe ţambal pentru că postul său depinde de statisticile infracţionalităţii. Nu face valuri şi minimalizează grozăviile din judeţul său, punând capul în nisip: "Nu am luat măsuri speciale, ci doar am trimis ofiţeri judiciari pentru a soluţiona mai repede dosarele. Părerea mea este că s-a dat o latură de senzaţional în acest caz, dar situaţia este sub control. Nu avem de ce să ne facem probleme pentru că lucrurile nu stau atât de rău. Judeţul nostru este unul ce nu prezintă foarte mari probleme", a declarat chestorul Ion Stoica.
Prefectul recunoaşte ne