Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionatul Național de Viteză în Coastă se încheie la Râșnov

Publicat in Adevarul, joi 29 septembrie 2011 ·

La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 1-2 octombrie, orașul Râșnov (Valea Cetății) va fi gazda etapelor 15 și 16 din Campionatul Național de Viteză în Coastă, ultimele ale sezonului 2011.

Pregătirile pentru concurs vor debuta sâmbătă dimineața, de la ora 9.00, cu recunoașterile cronometrate și vor continua cu cele două sesiuni de antrenamente. Concursul propriu-zis va începe sâmbătă, la ora 13.30, iar festivitatea de premiere este programată la ora 19.00, atât sâmbătă, cât și duminică.

Până în prezent, la competiția de la Râșnov s-au înscris 92 de concurenți, un număr record de participanți pentru acest sezon. Concursul se va desfășura pe DN 1E, între km 15 și 22, traseul având o lungime totală de 4,2 kilometri și o lățime de 6-8 metri, cu o rampă maximă de 8.4%. Atât sâmbătă, cât și duminică, în intervalul orar 8.00 - 18.00, DN 1E, pe sectorul 15-22 km, va fi închis.

Un alt record ce se va stabili la Râșnov este participarea mașinilor istorice, nu mai putin de 16 „clasice" fiind pe lista de start. Se poate spune că, pe Valea Cetății, se organizează un adevărat raliu al mașinilor de epocă, întrucât spectatorii vor avea posibiliatea să urmărească la lucru „bijuteriile" ce făceau senzație secolul trecut pe probele speciale sau pe circuite.

Astfel, nostalgicii vor vedea un Renault Gordini 12, mașina de curse a echipei naționale de la mijlocul anilor '70, Dacia 1100, care făcea furori prin anii '60, dar și BMW 2002, Alpine 110, Fiat 124 Abarth sau Lancia Fulvia. Etapele 15 și 16 din Campionatului Național de Viteză în Coastă sunt organizate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 2 ore
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 2 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 2 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 55 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 9 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 2 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 55 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 9 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

24°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/26°
lun.

19°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°