Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărul despre moartea unui român în Afganistan. Filaret Moţco a murit împuşcat

Publicat in Adevarul, joi 29 septembrie 2011 ·

Filaret Moţco, ucis în aprilie, a fost împuşcat şi nu decapitat, aşa cum s-a afirmat la început. După luni de zile de întrebări, familia lui Filaret Moţco a aflat adevărul despre moartea acestuia.

Familia expertului politic în cadrul misiunii ONU spune că a primit certificatul medico legal în care se arată clar că a fost împuşcat. Deşi, la început, totul era confuz şi se zvonea că o parte dintre cei omorâţi au fost decapitaţi, acum lucrurile sunt cât se poate de clare.

„Prima oară am auzit din presă că românul ar fi decapitat. A fost groaznic să ştiu că fratele meu a avut o astfel de moarte crudă. Nu s-a ştiut nimic până nu a venit certificatul. Acum, toţi ştim că Filaret a murit prin împuşcare. A avut trei gloanţe în abdomen. Oficial, nu a spus nimeni niciodată că ar fi fost decapitat”, a spus Rodica Moţco, sora lui Filaret.

Versiune oficială

Acest lucru este confirmat şi de către cei de la Centrul de Informare al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru România. „Niciodată nu s-a spus că Filaret Moţco a fost decapitat. De fapt, niciunul dintre cei trei demnitari nu a fost”, a afirmat Cristina Bălan, director interimar al Centrului pentru informare al ONU. Ea este cea care a participat la toată ceremonia desfăşurată în ţara noastră.

Sora lui Filaret mai spune că, atunci când a murit, bărbatul era îmbrăcat în civil. „Vinerea el nu trebuia să meargă la lucru. Dar, totuşi, s-a dus ca să mai lucreze la un proiect ce trebuia prezentat marţi. Voia să fie totul perfect. De aceea, când a murit era în civil”, a mărturisit Rodica. Aceasta a adăugat că Filaret trebuia să mai stea în misiunea respectivă până în luna iunie a acestui an, după care să meargă în Georgia. Rodica Moţco, împreună cu fiul ei, se pregătesc acum de drum. Ei merg la Izvoarele Sucevei, pentru parastasul de şase luni. Acolo se va reuni întreaga familie, dar şi alte perso

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°