Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IASI Test de evitat accidentele

Publicat in Adevarul, joi 29 septembrie 2011 ·

Proiectul „Conducere Defensivă“ îşi propune reeducarea şoferilor şi a celorlalţi participanţi la trafic pentru a reduce la jumătate numărul de accidente din ţară.

Când este asfaltul cel mai alunecos?

a. În timpul primelor 10 minute de ploaie.

b. În timpul primei ore de ploaie.

c. Pe toată perioada ploii.

d. După ce s-a oprit ploaia.

Răspuns corect „a“

În primele minute de ploaie, praful de pe carosabil în combinaţie cu apa se transformă în noroi, fiind cel mai alunecos. După ce plouă de ceva timp, apa spală noroiul, asfaltul devenind mai curat, acesta fiind mai puţin alunecos decât la începutul ploii.

Unde se întâmplă cele mai multe accidente?

a. În intersecţii.

b. Pe autostrăzi.

c. Pe drumurile naţionale şi judeţene.

d. În parcări.

Răspuns corect „a“

Din acest motiv şi la noi s-au construit în ultimii ani sensuri giratorii în majoritatea intersecţiilor de pe drumurile naţionale, campanie susţinută din fonduri europene, acţiune care a contribuit la scăderea numărului de accidente. Comparativ, însă, cu efortul financiar şi cu efectele pozitive ale construirii de sensuri giratorii în toată ţara, adoptarea normelor de conducere defensivă online, la nivel naţional, presupun cheltuieli aproape inexistente, pentru a beneficia de efecte pozitive cel puţin la fel de însemnate.

Ce ar trebui să facă şoferul dacă automobilul echipat cu ABS începe să derapeze?

a. Să frâneze cu fermitate.

b. Să apese frâna uşor.

c. Să accelereze.

d. Niciuna de mai sus.

Răspuns corect „a“

Cum ar trebui să procedaţi în cazul unei explozii de cauciuc în timpul mersului?

a. Frânaţi.

b. Acceleraţi.

c. Imediat cum aveţi controlul volanului, eliberaţi pedala de acceleraţie.

d. Niciuna de mai sus.

Răspuns corect „c“.

Sprijin din partea Microsof

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 2 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum o ora
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 3 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 8 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 5 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum 55 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 10 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Charles şi Camilla sărbătoresc la Roma 20 de ani de căsătorie

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla sărbătoresc miercuri, la Roma, 20 de ani de căsătorie, o uniune care la vremea respectivă a făcut furori în presă şi a zguduit monarhia, relatează AFP. Cuplul de 76 şi 77 de ani, care se cunoaşte de peste

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

-0°/9°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

2°/7°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°