Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Vor pleca şi alţi investitori străini

Publicat in Bursa, joi 29 septembrie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, că vor pleca şi alţi investitori străini. Preşedintele susţine că a avertizat Guvernul cu privire la această situaţie. "Dacă nu avem curajul să ne asumăm decizii importante, o să-i pierdem şi pe alţii", a afirmat şeful statului.

* Băsescu: Închiderile potenţiale nu se pot referi numai la Jucu, ci şi la alte industrii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, referindu-se la situaţia de la Jucu, că este vorba despre un fenomen la care România trebuie să se aştepte, avertizând că închiderile potenţiale nu se pot referi numai la fabrica din această localitate, ci şi la alte industrii.

"Iata că începe să se întâmple. E un fenomen la care trebuie să ne aşteptăm", a spus Băsescu.

Şeful statului a menţionat că acest fenomen nu poate fi compensat decât prin crearea de locuri de muncă în baza deciziilor luate de Guvern.

* Miniştrii au fost convocaţi pentru o şedinţă specială de guvern privind închiderea fabricii Nokia

Miniştrii au fost convocaţi la Palatul Victoria pentru o şedinţă de guvern în care se va discuta despre decizia companiei Nokia de a închide fabrica de la Jucu.

Şedinţa de guvern urmează să înceapă de la ora 18:00.

O delegaţie a companiei Nokia România, condusă de directorul general Risto Meskus, se află la această oră la Palatul Victoria, pentru discuţii cu premierul Emil Boc.

* Nokia închide fabrica de la Jucu

Fabrica de la Jucu se închide definitiv în 2011, a confirmat azi Nokia într-un comunicat oficial.

Comunicatul Nokia arată că închiderea fabricii din Jucu va afecta 2.200 de oameni. Compania motivează închiderea prin nevoia de "optimizare a proceselor de producţie, care va da prioritate fabricilor din Asia ce oferă beneficii mai mari, din punct de vedere al proximităţii şi capacităţilor de producţie".

F. A. Preşedintele Traian Băsescu a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum 3 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Crin Antonescu, după ce spionajul extern de la Moscova i-a luat apărarea lui Georgescu: „Este protejatul, favoritul şi victima pe care Rusia o ia acum în braţe” / Mesaj către o votantă a fostului candidat

HotNews acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare pentru funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a afirmat, marţi seară, la B1 TV, că independentul Călin Georgescu este candidatul Rusiei. El a adăugat și că „rușii prind curaj”, având în vedere declarații

Stare de alertă în Insulele Canare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Canare, sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiții meteorologice nefav

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 9 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Cum va fi ajutat Papa Francisc să respire în cursul nopții. Cel mai nou anunț de la Vatican, după cele două episoade de insuficiență respiratorie acută

HotNews acum 28 minute
Papa Francisc, care se luptă cu o dublă pneumonie de mai bine de două săptămâni, a rămas stabil pe parcursul zilei de marţi şi nu a avut noi crize respiratorii, a anunţat Vaticanul, potrivit Reuters. Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, care este

Vicepreședinte al Parlamentului European, replică pentru Călin Georgescu: „Europa și NATO sunt calea sigură pentru stabilitatea României”

HotNews acum 2 ore
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a scris, marți, pe pagina sa de Facebook, că orice declarație care pune la îndoială apartenența României la NATO este atât una „iresponsabilă”, cât și „o amenințare la securitatea” națională.

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 4 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 3 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Vremea

București
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
sâm.

7°/17°
Constanta
acum

mie.

0°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/17°