Astăzi şi mâine două transporturi agabaritice vor circula pe drumurile dintre Brăila şi Braşov şi cel dintre Bucureşti şi Constanţa.Totodată, traficul rutier a fost închis până pe data de 6 octombrie pe un drum naţional în judeţul Bihor. Sursa: Codrin Prisecaru
Astăzi, începând cu ora 17.00, un transport agabaritic format din două autocamioane, ambele având lăţimea de 8,5 metri, se va deplasa pe ruta: Brăila – DN2B – Ianca – Făurei – Buzău – DN1B – Ploieşti – DN1A – Vălenii de Munte – Braşov.
De asemenea, mâine, 30 septembrie 2011, începând cu ora 04.00, un transport agabaritic format din două autocamionane, având lăţimea de 7,5, respectiv 7,8 metri, se va deplasa pe ruta: Bucureşti IMGB – Autostrada A2 – Drajna – Slobozia – Hârşova – Ovidiu – Constanţa Port. Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române îi sfătuieşte pe şoferii care circulă pe aceste două rute să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri.
Trafic întrerupt în Bihor
În judeţul Bihor, până joi, 6 octombrie a.c., ora 13.00, traficul rutier este întrerupt pe DN19E, la Biharia, de la intersecţia cu DN19 - kilometrul 0 - până la kilometrul 2. Pe acel sector de drum se fac lucrări de modernizare şi de amenajare a unei noi intersecţii cu sens giratoriu.
DN19E este un drum naţional secundar ( fostul DJ191), care leagă localităţile Biharia, Cauaceu, Sălard şi Chiribiş. Ruta ocolitoare este: DJ 767F Cauaceu – Paleu – Oradea. De asemenea, de la Oradea către localitatea Chiribiş se poate urma ruta DN19 Oradea – Biharia – Săcueni, DN19B Săcueni – Marghita – Chiribiş.
*