Miron Cozma şi Ghiţă Funar, simultan, pe ecran! Parcă am alunecat într-o hrubă a timpului. Am văzut ţeste de bucureşteni zdrobite. Spinări învineţite, îndoite în bătaie. Sângele curge şiroaie.
O coadă de târnăcop izbeşte peste ochelarii de pe ochi. Piramida nazală pârăie, cioburile se înfig în faţa studentului blond. Basculantele pline cu mineri înarmaţi cu bâte, lanţuri şi cabluri electrice trec în trombă prin oraş, conduse de maşini de poliţie, cu girofarurile şi sirenele pornite. Sunt conduse spre alte locuri de măcel. Cucoane feseniste au scos de la naftalină hainele de duminică şi au ieşit să salute mareea neagră. "Moarte intelectualilor!", strigă piţigăiat printre buzele subţiri, rujate strident. Parcă e sânge!
Am văzut Clujul anilor ’90. Un oraş pustiu, mort. Colorate sunt doar băncile de lemn şi coşurile de gunoi, vopsite mândru în roşu-galben-albastru. De frica primarului Funar, firmele particulare poţi să le numeri pe degete. Nici măcar dughenele de sucuri şi gumă de mestecat. Doar Caritasul înfloreşte. Marea escrocherie piramidală care promitea că, în timp record îţi înmulţeşte de opt ori banii băgaţi. Funar l-a primit cu fast în oraş. L-a găzduit în clădirea Primăriei. S-a afişat cu Ioan Stoica. Îţi aminteşti, Mihai Tatulici?
Am văzut în 1999 poliţiştii şi jandarmii lui Dejeu călcaţi în picioare de hoardele lui Cozma la Costeşti, în ultima bătălie a evului mediu românesc. Am văzut blindatele armatei scoase în jurul Bucureştiului să apere Capitala. L-am văzut pe Radu Vasile, la Mănăstirea Cozia, semnând o pace ruşinoasă, cu barbarii, dar care a salvat ţara.
Miron Cozma şi Ghiţă Funar, simultan, pe ecran! Mai vioi, mai alegri ca oricând. Dincolo, Vadim. Cu toţii vorbesc despre extremism! Despre riscul violenţelor interetnice! Subiectul ăsta se dezbate pe toate posturile de ştiri. Temă legitimă! Dar dezbaterea este din nou denaturată de i
