Deprecierea monedei naţionale a fost în linie cu valutele estice, forintul şi zlotul având evoluţii similare. Temerile privind o posibilă detriorare a situaţiei din Europa i-a determinat pe investitori să-şi lichideze poziţiile considerate cu risc ridicatvânzările de lei, forinţi şi zloţi având volume foarte mari în ultima perioadă. Pentru a stabiliza cursul, băncile centrale din cele trei ţări au fost nevoite să intervină, atât direct cât şi indirect pe pieţele monetare.
Leul s-a depreciat în cursul zilei de vineri până la un maxim de 4,375 lei/euro, însă spre finalul zilei cotaţiile şi-au revenit sub pragul de 4.36 lei/euro, dealerii suspectând intervenţia indirectă a BNR. Cursul de referinţă anunţat vineri de banca centrală a fost de 4,3533 lei pentru un euro. Un nivel superior celui de vineri a fost afişat pe 1 iulie 2010, când euro a fost cotat la 4,3537. Maximul istoric a fost pe 29 iunie 2010, când BNR a acomunicat un curs de referinţă de 4,3668 lei, iar pe piaţa bancară euro s-a tranzacţionat în acea zi până la 4,4020 lei. Vestea este proastă pentru că acest curs va fi luat în calcul pentru stabilirea accizelor de anul viitor pentru tutun, alcool şi carburanţi.
Banca centrală a Ungariei ar putea urma exemplul celei poloneze pentru a sprijini forintul şi să stopeze deprecierea monedei naţionale faţă de principalele valute. Forintul a crescut uşor vineri, cu 0,2% până la 292,3 forinţi pentru un euro, deprecierea trimestrială ajungând la 9%, cea mai proastă evoluţie din martie 2009.
„Banca centrală ar putea să-şi intensifice retorica intervenţionistă pe măsură ce presiunea speclativă pe forint persistă,“ se aartă într-o analiză a Citigroup. „Îmbunătăţirea semnificativă a rezervelor valutare ale ţării leasă Băncii Naţionale a Ungariei suficient spaţiu de intervenţie pe piaţă pentru a preveni deprecierea accentuată a forintului,“ se mai arat