La un sfert de secol de la lansarea primului film din seria „Liceenii“, contemporanii lui Mihai şi ai Danei îşi amintesc cu nostalgie de acele vremuri, în timp ce actualii liceeni cred că adolescentul optzecist din peliculă era doar un mit.

Filmul unei generaţii, „Liceenii", împlineşte în octombrie 25 de ani de când a fost lansat. Într-un sfert de deceniu, a fost văzut şi revăzut de generaţii de adolescenţi care şi-au regăsit propria poveste în cele ale protagoniştilor - Dana, Mihai, Ionică şi Geta. Printre motivele pentru care pelicula a avut atâta priză la public se numără şi faptul că aceasta a fost percepută ca un fel de evadare a tinerilor din lumea lipsită de posibilităţi pe care o gusta societatea. „Cred că fiecare tânăr a revăzut filmul de câteva ori pentru că se regăsea într-unul dintre personaje ori pentru că vedea în el un ideal pe care voia să îl atingă. Filmul «Liceenii» a fost marcant şi pentru că a impus anumite repere", explică psihoterapeutul Keren Rosner, din Bucureşti.

Relaţii curate şi nevinovate

Cei care au făcut liceul cam în aceeaşi perioadă cu elevii Mihai, Dana şi Ionică îşi amintesc cu drag de fuga la cinema ca să vadă a nu ştiu câta oară cum Dana şi Mihai se îndrăgostesc sau cum Ionică are veşnicele probleme cu Isoscel. „Am făcut liceul la Giurgiu şi pot spune că m-am regăsit în film. Poate că am fost influenţat foarte mult şi de faptul că o idolatrizam pe Oana Sîrbu, dar mi s-a părut unul dintre cele mai bune şi mai veridice filme româneşti", spune Cristian Crăciun (44 de ani).

Şi Rodica a absolvit liceul în anii '80 şi este de aceeaşi părere. „Poate că a fost făcut să pară că totul era idilic şi nemaipomenit pentru liceeni din comunism, dar să ştiţi că nu s-a îndepărtat foarte tare de adevăr. Eu am făcut liceul la «Iulia Hasdeu» şi chiar am fost colegă cu Oana Sîrbu. Cel mai important aspect din film