Vestea că Nokia a decis să-şi mute fabrica de la Jucu în Republica Moldova, din motive "strict economice", urmând ca producţia de la Cluj să fie absorbită de fabricile din Asia, confirmă, fără tăgadă, fragilitatea forţei de muncă de la noi şi jaful capitalist, marcă autohtonă. Şi asta, la o fugară privire.
Prea vulnerabilă, prea credulă, prea peste poate de nepregătită spre a face faţă capitalismului în variantă locală, forţa de muncă din România a devenit minge de ping-pong pe masa de joc a capitalului străin. Asemenea proaspeţilor concediaţi de la Jucu, se vorbeşte de circa 2.000 - forţă de muncă înalt calificată - care vor îngroşa rândurile celor aproape sau peste 700.000 de foşti angajaţi români (potrivit ultimelor statistici, ce se contrazic sau se absorb, pe rând!). Motiv de îngrijorare sau prilej pentru nesfârşite dezbateri de tipul acelora la care asistăm pe unele canale tv?! Să fi scăpat atât de mult din mâna ţării toate bogăţiile şi puterea de decizie asupra acestora, spre a hrăni, cum se cuvine, lozinca lansată, deunăzi, nu mai contează de cine anume: "Europa trebuie să devină şi în România performantă". De altfel, închiderea abruptă sau treptată a companiilor de stat, de-a lungul şi de-a latul ţării, pe parcursul celor 22 de ani de la căderea comunismului, a dat peste cap structura economiei româneşti şi mari bătăi de cap angajaţilor. Vom ajunge să muncim, cu toţii, peste graniţă, fiindcă s-a privatizat aproape tot, cu majoritar capital străin? Cei care văd limpede starea de lucruri îngrijorătoare - jurnalişti şi analişti economici - afirmă că asanarea economiei româneşti este o eroare de neiertat. Oare, se mai poate restabili echilibrul social, fără a da cu pietre în cei care se fac vinovaţi de lanţul deciziilor necugetate de până acum?!
Sunt întrebări la care, se pare, nimeni nu mai este dispus să răspundă… constructiv. Şi totuşi, faima
