Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocaţi amendaţi la Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul utilajelor furate din UE

Publicat in Adevarul, vineri 30 septembrie 2011 ·

Doi avocaţi au fost amendaţi joi la Curtea de Apel Alba Iulia pentru că nu s-au prezentat la termenul de judecată din dosarul utilajelor furate din UE. Judecarea pe fond a fost amânată, iar judecătorii au respins cereri de eliberare din arest sub control judiciar.

„La acest termen de judecată Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererile a 4 dintre inculpaţi de liberare provizorie sub control judiciar şi a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 27.10.2011 având în vedere şi lipsa de la termenul de judecată a 2 dintre apărătorii aleşi ai inculpaţilor. Curtea de Apel Alba Iulia a dispus amendarea celor doi avocaţi care nu au asigurat corespunzător apărarea inculpaţilor“, se afirmă într-un comunicat de presă al instanţei.

Inculpaţii sunt acuzaţi în principal că fac parte dintr-un grup infracţional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave din state ale Uniunii Europene şi pentru săvârşirea în principal a următoarelor fapte: identificau utilaje agricole, verificau modul în care erau depozitate de către proprietari, căile de acces pentru pătrunderea prin efracţie, eventualele sisteme de alarmă sau sisteme de urmărire GPRS după care utilajele erau sustrase, transportate în România, fiind folosite documente falsificate, ascunse la diverşi tăinuitori şi apoi valorificate pentru importante sume de bani.

În urma verificării din oficiu a măsurii arestării preventive a inculpaţilor Curtea de Apel Alba Iulia a dispus în 01.09.2011, menţinerea stării de arest a 17 inculpaţi. Aceşti inculpaţi au fost reţinuţi la date diferite în perioada decembrie 2010-aprilie 2011 iar măsura arestării preventive a fost dispusă şi prelungită succesiv, după caz. Referitor la celălalt inculpat judecat în stare de arest preventiv, Tukacs D.V., acesta a fost reţinut într-o altă cauză.

Prin acelaşi rechi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°