„Mami, dacă tata ne părăseşte”, întreabă copilul printre suspine, după ce află că tata va pleca să lucreze în străinătate? Părinţii îl mângâie, îl asigură că totul va fi bine, că tata va câştiga bani mai mulţi, vor construi o casă ca în poveşti, peste câţiva ani se vor simţi cu toţii în siguranţă. Băieţelul în vârstă de 9 ani continuă să plângă, să suspine şi să-şi trăiască suferinţa interioară. Frica lui de separare, de abandon devine mai puternică decât toate explicaţiile! Este un caz real, o mamă m-a sunat zilele trecute tocmai pentru că reacţia copilului o îngrijorează. Mi-am amintit că săptămâna trecută o ştire dramatică a fost cap de pagină în ziare şi la televiziuni; o fetiţă de 11 ani murise din lipsă de iubire.
Tânjea după mama ei, plecată să muncească în străinătate. Fetiţa refuzase să mănânce şi intrase într-o depresie de nestăpânit. Nu ştiu dacă moartea fetiţei a fost cauzată de suferinţa separării de mamă şi pierderea iubirii; investigaţia medicală a cazului nu trebuie ignorată în cercetările privind cauza morţii acelei fetiţe. Depresia copilului pe fondul traumei de separare şi refuzul său de a se hrăni sunt, însă, semnale serioase pentru părinţii care urmează să alegă între copii şi creşterea condiţiilor de trai, ca şi pentru părinţii care au ales să plece departe de copiii lor. A alege între siguranţa afectivă a copilului (iubire) şi siguranţa socială (banii) nu-i deloc simplu, dar experienţa vieţii demonstrează că pentru orice fiinţă umană nu-i nimic mai presus de iubire, iar pentru copil cu atât mai puţin.
Când eram eu însămi copil, aveam o vecină bătrână, care avusese 12 copii. Într-o zi, la poarta casei bătrânei, care locuia într-o bojdeucă de chirpici, acoperită cu paie, a bătut o doamnă coafată, cu unghiile lungi, cu faţa netedă şi frumos machiată. Pentru oamenii de la ţară imaginea unei doamne era...
