Primăria Sectorului 6, partener al Asociaţiei Române pentru Reciclare Rorec, relansează începând cu 1 octombrie, o campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) de la cetăţenii din acest sector al Capitalei. Sâmbătă, 1 octombrie, împreună cu Analis Selis şi trupa sa, Primăria Sectorului 6 şi Asociaţia RoRec invită locuitorii Sectorului 6 la o lansare specială.
După realizarea unei acţiuni punctuale de o zi, în data de 2 iulie, în care s-au colectat circa 6000 kg DEEE, edilii sectorului 6 lansează sâmbătă, 1 octombrie, o campanie de lungă durată. Analia Selis, ambasador RoRec susţine lansarea acestui proiect. Pe durata a 4 săptămâni, începând cu week-endul din 1 octombrie, cetăţenii din Sectorul 6 vor fi asistaţi la debarasarea de deşeuri electrice din locuinţele lor în zone delimitate cu Primăria, conform unui program anunţat săptămânal.
În fiecare zi de sâmbătă (1, 8, 15 şi 22 octombrie), în zona activă pentru colectare, vor funcţiona puncte fixe de colectare, unde cetaţenii îşi pot aduce deşeurile, iar echipajele mobile vor prelua GRATUIT de la domicilii, pe bază de comandă telefonică în call center, aparatura grea sau voluminoasă.
Call-center-ul, ce va funcţiona permanent pe întreaga durată a proiectului, va oferi detalii despre acţiune şi va primi comenzile pentru preluarea gratuită de la domiciliu. Numerele de telefon disponibile de luni, 24 septembrie până sâmbătă, 22 octombrie, între orele 10-17 sunt:
Romtelecom: 021.311.70.99,
Vodafone: 072.081.16.40,
Orange: 074.735.63.12,
Cosmote: 076.854.75.75.
Toţi deponenţii din Sectorul 6, care participă la această campanie, vor primi un bilet de tombolă, cu drept de câştig pentru premiile puse în joc la extragerile organizate cu public în fiecare săptămână din campanie.
Mai jos găsiţi programul punctelor de cole