Nimic mai complicat decît momentele eviscerării porcului pîrlit, spălat bine, proptit de-o parte şi de alta a şoldurilor cu bucăţi de lemne aduse în grabă de la şopronul din preajmă. Aici e arta măcelarului. Aici şi în momentele de graţie cînd învîrte cu degetul arătător prin carnea tocată, garnisită olfactiv şi gustativ cu mirodenii. De aceea scrie Temeswarer Wochenblatt în toamna (cînd altcîndva!?) anului 1848 că „Publicul este mult mai bine servit de cînd macelarul G .Rich serveste personal în măcelarie. Ziarul afirmă că acest exemplu ar trebui urmat de toţi măcelarii şi birtasii – Tmsw Wbltt, 1848; 32, p 248 (fişa 1071).
Numai că măcelarii au şi alte obligaţii, şi asta chiar dacă herr Rich serveşte bine, cu pricepere şi cu amabilitate. Să reapitulăm: trec zarvele revoluţiei, trece asediul cetăţii de către generalul Bem în luna august 1849, cînd clienţii lui Rich plăteau cîrnaţii, caltaboşii, sîngeretele şi carnea cu aşa numiţii „guldeni de necesitate“ care s-au ivit după ce „garnizoana austriacă din oraş, care număra aproximativ 9000 de oameni, a decis să emită bonuri cu 6% dobîndă în valoare totală de 50.000 forinţi/guldeni“. Aceste bonuri au astăzi valoare de colecţie: „Guldenii de Timişoara fac parte din seria de bancnote de necesitate emise în timpul revoluţiei din 1848-49. Bancnotele de 5 guldeni (pl. 1/1) s-au tipărit cu tuş negru pe hîrtie albă subţire, sînt bogat împodobite cu motive gotice, litere latine, gotice şi chirilice. Valoarea nominală este inscripţionată atît cu cifre arabe cît şi romane. Semnăturile care apar pe ele sînt: Schewits, Preyer, Popovicz, Sailer. Au fost numerotate manual şi li s-a aplicat timbru sec, stema oraşului“. (http://www.colectionarul-roman.ro).
Peste patru ani, Rich şi alţii, printre ei meşterul henteş (măcelar, în maghiară ) Gregus Alexander din Mehala, se prezintă – la patru ani de la
