(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 65, octombrie 2011)

O descoperire care mi-a făcut vara mai tonică şi un pic mai plină de vise a fost faptul că din Piaţa Constituţiei pleacă în fiecare zi, la ore fixe, un autocar către litoralul bulgăresc. Am profitat o singură dată de această opţiune, dar gîndul că ea rămîne valabilă tot sezonul (posibil şi în extrasezon) a fost liniştitor. Cei care n-au permis, n-au maşină şi nici şofer personal, dar sînt mari amatori să descopere farmecul în tranziţie al Balcanilor ştiu la ce mă refer. Colţişorul de mare bulgărească pe care l-am descoperit a fost minuscul: Burgas şi Sozopol, pentru cîteva zile. Surpriza locului călcat prima dată e însă altă poveste, una care s-a continuat, la scurt timp, cu varianta turcească, pe o insulă uscată, cîndva a grecilor, astăzi frecventată mai ales de surferi şi de familişti turci: Gökçeada.

Sozopol. Fotografii mişcate

Harta Turciei, copertele urecheate ale unui roman italienesc pe care l-am tîrît după mine în fiecare autogară turcească prin care mi-am întins oasele, stivele de biscuiţi Ülker, galbenul de pe coperta ghidului de conversaţie şi perechea de adidaşi plimbaţi pînă în strîmtoarea Dardanele şi înapoi or să rămînă highlight-urile acestei călătorii, începută în Bulgaria şi terminată în frumosul şi canicularul Istanbul. Vinul bulgăresc, în varianta suavă, mai puţin taninoasă, rămîne, pînă la următoarea expediţie, fericit asociat cu briza blîndă, cu serile vesele din Sozopol - un fel de Sighişoară estivală -, unde străzile întortocheate ale oraşului vechi se umplu de oameni, nu şi de zgomot, iar vechile case de lemn adăpostesc şi buticuri cochete, şi galerii de artă, şi anticariate cu uşi deschise larg. Lîngă ele, nişte doamne bătrîne stau şi acum probabil de vorbă, păzind o masă cu borcane cu miere. Ceva mai încolo alte doamne, cu şorţuri negre, aşteaptă şi ele la poartă, d