Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Balcanii: din cărţi şi de la faţa locului

Publicat in Dilema Veche, vineri 30 septembrie 2011 ·

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 65, octombrie 2011)

O descoperire care mi-a făcut vara mai tonică şi un pic mai plină de vise a fost faptul că din Piaţa Constituţiei pleacă în fiecare zi, la ore fixe, un autocar către litoralul bulgăresc. Am profitat o singură dată de această opţiune, dar gîndul că ea rămîne valabilă tot sezonul (posibil şi în extrasezon) a fost liniştitor. Cei care n-au permis, n-au maşină şi nici şofer personal, dar sînt mari amatori să descopere farmecul în tranziţie al Balcanilor ştiu la ce mă refer. Colţişorul de mare bulgărească pe care l-am descoperit a fost minuscul: Burgas şi Sozopol, pentru cîteva zile. Surpriza locului călcat prima dată e însă altă poveste, una care s-a continuat, la scurt timp, cu varianta turcească, pe o insulă uscată, cîndva a grecilor, astăzi frecventată mai ales de surferi şi de familişti turci: Gökçeada.

Sozopol. Fotografii mişcate

Harta Turciei, copertele urecheate ale unui roman italienesc pe care l-am tîrît după mine în fiecare autogară turcească prin care mi-am întins oasele, stivele de biscuiţi Ülker, galbenul de pe coperta ghidului de conversaţie şi perechea de adidaşi plimbaţi pînă în strîmtoarea Dardanele şi înapoi or să rămînă highlight-urile acestei călătorii, începută în Bulgaria şi terminată în frumosul şi canicularul Istanbul. Vinul bulgăresc, în varianta suavă, mai puţin taninoasă, rămîne, pînă la următoarea expediţie, fericit asociat cu briza blîndă, cu serile vesele din Sozopol - un fel de Sighişoară estivală -, unde străzile întortocheate ale oraşului vechi se umplu de oameni, nu şi de zgomot, iar vechile case de lemn adăpostesc şi buticuri cochete, şi galerii de artă, şi anticariate cu uşi deschise larg. Lîngă ele, nişte doamne bătrîne stau şi acum probabil de vorbă, păzind o masă cu borcane cu miere. Ceva mai încolo alte doamne, cu şorţuri negre, aşteaptă şi ele la poartă, d

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 47 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 31 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 47 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°