Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO » Giuleştenii au creat o atmosferă demnă de noua arenă » Rapidism la nivel "Naţional"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 30 septembrie 2011 ·

"Abia aştept meciul cu PSV, să jucăm cu 40.000 de rapidişti în tribune", spunea Dinu Gheorghe după victoria de la Tel-Aviv. N-au fost 40.000, dar au fost aproape 25.000, adică atîţia cîte bilete s-au pus în vînzare, şi au demonstrat încă o dată de ce lumea fotbalului românesc, inclusiv Gigi Becali, i-a catalogat drept cea mai frumoasă galerie din ţară.

Cuminţi şi răbdători, giuleştenii au aşteptat încă o oră în afara stadionului pentru a intra în tribune, organizatorii dînd drumul la porţi la ora 20:00, cu 60 de minute mai tîrziu decît anunţaseră iniţial. Ajunşi înăuntru, după cîteva scandări împotriva rivalilor, alb-vişiniii, îndemnaţi şi de condiţiile civilizate pe care Naţional Arena le oferă, s-au orientat către echipa favorită.

"Pentru România", melodia celor de la K1, a început să se audă în difuzoare, iar fanii şi-au încălzit glasurile. Imnul Rapidului i-a dezlănţuit. Auzit în Giuleşti, impresionează, pe noul stadion, profitînd de acustica uimitoare, îţi face pielea de găină. 25.000 de voci, la unison, cu fularele în aer, şi-au întîmpinat aşa favoriţii în momentul în care echipele au ieşit pe gazon.

Primul fluier al arbitrului a dat startul coregrafiei pregătite de liderii galeriei în ultimele două zile. La peluza Sud, suporterii au scris cu ajutorul unor pancarte -FCRB-, iar după cinci minute le-au aruncat în aer şi s-au dezlănţuit. Scandările lor au răsunat probabil pînă în Giuleşti, acolo de unde bătrînul stadion "Valentin Stănescu" privea, probabil, cu invidie.

Compromis pentru familişti

Deşi nu s-au vîndut bilete la inelul superior al stadionului, aseară aproximativ 200 de fani de la peluza Sud au fost lăsaţi să urce acolo. Aceştia erau în special familii cu copii, care i-au rugat pe stewarzi să nu stea lîngă cei din galerie, dorind să evite îmbrîncelile. Tot la inelul superior a stat şi galeria lui PSV, c

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°