Chirurgul Gheorghe Ghidirim a salvat mii de oameni cu bisturiul pe care-l mânuiește cu îndemânare de 50 de ani. Chiar și acum, după zeci de ani de experiență, are emoții când intră în sala de operație, pentru că, spune academicianul, „chirurgia este imprevizibilă".

Adevărul: Dle profesor, cum ați ajuns chirurg?

Gheorghe Ghidirim: Eu am vrut să mă fac aviator, însă după ce am absolvit clasa a 7-a , Simion Șchiopul, cumnatul meu m-a sfătuit să devin medic. Mi-a spus că trebuie să merg numai la medicină pentru că medicul aduce mare folos societății și așa am făcut.

Care operație v-a marcat suficient de mult încât să v-o amintiți și astăzi?

Sunt mai multe, dar îmi amintesc de una prin anii 1970. Pe atunci eram conferențiar tânăr și lucram la spitalul numărul unu din Capitală, era prima mea operație la inimă. Atunci, la spital a venit o fată care a fost înjunghiată de amantul ei cu cuțitul în inimă era în moarte clinică. După operație fata și-a revenit pentru că am avut curaj suficient încât s-o salvez. Era o țigancă, la câteva minute a fugit din spital la ceilalți țigani care o învățau cum să spună că s-a înjunghiat singură. Îmi mai amintesc că a fost fotografiată de regretatul Emil Loteanu, autorul filmului „Șatra".

Vi s-a întâmplat să operați cunoscuți sau persoane dragi?

În general se spune că nu este bine să-i operezi pe cei dragi. M-am străduit să evit, dar am fost nevoit. Emoțiile sunt triple, chirurgia este implevizibilă și dacă se întâmplă ceva ai putea să rămâi cu un viciu pe toată viața.

Ce simțiți când intrați în sala de operație?

Am emoții, dar mai puține pentru că am experiență. Toată viața am crezut în Dumnezeu și înainte de fiecare operație mă rog. Am avut operații foarte dificile. În medicină două lucruri asemănătoare foarte rar se întâlnesc. Un chirurg trebuie să aibă curaj, cunoștințe și responsabilitate. Am