Un român în vârstă de 22 de ani a fost ucis în oraşul italian Torino, fiind înjunghiat de zece ori cu o sabie şi o mână fiindu-i retezată într-un atac de o violenţă extremă la care au asistat zeci de persoane, informează pagina online a agenţiei ANSA, citata de Mediafax.
Crima a avut loc joi seara în cartierul Barriera di Milano (Torino). Potrivit reconstituirii, românul de 22 de ani încercase să fugă de agresor, dar a fost ajuns din urmă de acesta şi lovit de zeci de ori cu o sabie având lungimea de 50 de centimetri. Asasinul nu s-a oprit până nu l-a omorât, ba chiar i-a retezat şi o mână, după care s-a îndepărtat calm, împreună cu două femei.
La crimă au asistat zeci de persoane din cartierul torinez, care au privit cu neputinţă şi groază de la balcoane scena în care a fost ucis tânărul.
Carabinierii sosiţi la faţa locului şi echipajele de ambulanţă l-au găsit mort pe tânărul agresat, care a fost identificat pe baza amprentelor digitale. Carabinierii au stabilit că victima este Gheorghe C., un român în vârstă de 22 de ani, fără reşedinţă în Italia şi cu antecedente penale nesemnificative.
La locul crimei a fost găsit şi un cuţit, dar se pare că acesta nu este arma crimei. Conform anchetatorilor, crima a fost comisă cu o sabie care are lungimea de aproximativ 50 de centimetri.
Autorităţile italiene încearcă să îl identifice pe autorul crimei.
Un român în vârstă de 22 de ani a fost ucis în oraşul italian Torino, fiind înjunghiat de zece ori cu o sabie şi o mână fiindu-i retezată într-un atac de o violenţă extremă la care au asistat zeci de persoane, informează pagina online a agenţiei ANSA, citata de Mediafax.
Crima a avut loc joi seara în cartierul Barriera di Milano (Torino). Potrivit reconstituirii, românul de 22 de ani încercase să fugă de agresor, dar a fost ajuns din urmă de acesta şi lovit de zeci de ori cu o sabie avâ