Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ridicările auto rotunjesc bugetul RAT Braşov. Aflaţi aici despre ce sume este vorba

Publicat in Adevarul, vineri 30 septembrie 2011 ·

De mâine, de servicul de ridicări auto se va ocupa exclusiv Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov, fără a mai exista intermediari firme private. Până acum, de cele mai multe ori, autospecialele nu erau însoţite de agenţi ai poliţiei, se acţiona haotic, iar procesele-verbale de ridicare erau completate ulterior, de către poliţişti.

Regia nu a reuşit încă să achiziţioneze utilajele însă, a închiriat două astfel de maşini. „Am trimis încă de luna trecută adrese la 15 firme care deţin astfel de autospeciale, însă numai una dintre ele, Fejer Top, a fost interesată să ne închirieze, una ne-a răspuns că nu este interesată, iar de la celelalte nu am primit niciun fel de răspuns, chiar dacă am solicitat oferte în rânduri repetate", ne-a explicat Silviu Ştefan, purtătorul de cuvânt al RAT Braşov.

Pentru cele două maşini, RAT va plăti firmei Fejer Top 512 lei, pe zi. Afacerea este profitabilă având în vedere că toţi banii încasaţi din taxa de ridicare, în valoare de 380 de lei, vor ajunge direct în bugetul regiei, fără a se mai achita un cuantum operatorilor privaţi care deţineau atât utilajele, cât şi personalul. Până în 5 august, când procuroriiParchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus percheziţii la sediul Regiei Autonome de Transport, precum şi la sediile celor două firme care prestau această activitate, erau ridicate, în medie, 25 de maşini, respectiv se câştiga 9.500 de lei, însă, un procent, care nu a fost niciodată făcut public, fiind confidenţial conform contractului, revenea celor doi operatori privaţi. După anchetă, se mai ridicau doar câte trei maşini pe zi, poliţiştii fiind mai precauţi în ceea ce priveşte emiterea deciziilor. Câştigul în zilele proaste era astfel de 760 de lei.

Sub stricta supraveghere a Poliţiei

Conducerea RAT Braşov ne-a declarat că, de acum, cele două autospeciale vor avea o activitate bine pusă la pun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°