Un concert inedit, cel puţin pentru preferinţele mele, din aceste ultime zile de festin muzical, a fost cel al prestigioasei orchestre britanice Saint Martin in The Fields care, la a doua sa apariţie în acest festival, fără Murray Perahia en vedette, a prezentat sub bagheta unui uluitor dirijor, Jaime Martin, un program foarte special. Tulburătorul Verklärte Nacht (Noapte transfigurată) op. 4 de Arnold Schönberg, Concertul pentru două piane şi orchestră de coarde de Dinu Lipatti – rar abordat, din păcate, şi puţin frecventat –, la care s-a adăugat o minunată Serenadă pentru orchestră de coarde în Mi Major op. 23 de Antonin Dvorak. Totul a fost la superlativ. Orchestra a făcut corp comun cu dirijorul, iar soliştii, doi minunaţi pianişti – Luiza Borac şi Viniciu Moroianu – s-au întrecut pe sine. Un concert special pentru cei care (chiar) au venit să asculte muzică şi să se lase vrăjiţi de armoniile ei. Serenada lui Dvorak şi două bisuri cu valsuri de Johann Strauss au mărit gradul de efuziune al unui public entuziamat, care nu se mai îndura s-o ia la fugă spre Sala Palatului, ca să-l prindă şi pe Zubin Mehta, cu Simfonia a V-a de Mahler. Cum am întîrziat şi eu, trebuie să-i mulţumim, alături de alţi întîrziaţi la cursa de cros, domnului Adrian Iorgulescu, pentru intervenţia salutară a domniei sale. Am reuşit să ne strecurăm în ultimul moment ca să ascultăm marea orchestră simfonică din Israel.
De altfel, aceste curse pentru melomani între Ateneu şi Sala Palatului, filmate cum se cuvine, ar fi la fel de spectaculoase şi amuzante precum cele de la Pamplona, unde tauri şi spectatori fug de mama focului ca să prindă un dram de amuzament. Dacă nu cumva de eternitate. Nu mă pot să nu-mi exprim admiraţia pentru concertul orchestrei Kremarata Baltica, unde solist virtuoz şi dirijor discret a fost marele violonist Gidon Kremer, un ve