Joi, 29 septembrie 2011: angajaţi ai fabricii Nokia de la Jucu pleacă, după ce au primit o hârtie în care sunt anunţaţi că fabrica urmează să funcţioneze doar până la sfârşitul anului Decizia grupului finlandez Nokia de a închide fabrica de la Jucu (Cluj) unde asambla telefoane mobile de 1,6 mld. euro pe an şi de a concedia circa 2.200 de salariaţi a picat ca un trăsnet în mediul economic şi politic.
Plecarea de la Cluj, dictată din biroul său de la Helsinki, de şeful Nokia, Stephen Elop, dar mai ales de trendurile pieţei mondiale a telefoanelor mobile unde Nokia a pierdut în ultimii ani mult teren în faţa competitorilor, riscă să pună în pericol toată construcţia însăilată de autorităţile de la Bucureşti şi eforturile mediului de afaceri local de a scoate economia din criză.
Nu e de mirare ca premierul Emil Boc i-a convocat aseară de urgenţă pe miniştri într-o şedinţă de guvern dedicată situaţiei de la Jucu.
Decizia Nokia, pe care unii analişti o anticipau încă din primăvară când finlandezii au închis centrul de cercetare de la Cluj şi au dat afară 120 de programatori, pune autorităţile într-o situaţie foarte complicată, oficialii trebuind acum să caute cât mai repede un înlocuitor pentru a contracara efectele. Iar efectele negative se vor vedea mai întâi în cifrele macroeconomice, deoarece Nokia care a ajuns în doar trei ani la afaceri de 1,6 mld. euro, duce în spate circa 5% din exporturile României şi între 0,25% şi 1% din PIB, conform estimărilor analiştilor. Fără telefoanele produse la Jucu, economia României nu ar fi trecut firav pe creştere în ultimul trimestru al anului trecut, iar Boc nu ar fi putut declara triumfător în martie 2011 ieşirea din recesiune.
Semnalul mult mai grav pe care-l dă plecarea Nokia este însă că România are nevoie de un nou model de creştere economică şi nu se mai poate baza pe inves
