Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râurile de lavă au creat câmpiile planetei Mercur

Publicat in Romania Libera, vineri 30 septembrie 2011 ·

Mai mult de 30 de ani, oamenii de ştiinţă au crezut că vulcanii au creat câmpiile din nordul planetei Mercur, însă, de când NASA a lansat o sondă care orbitează în jurul planetei o dată la 12 ore, cercetătorii au aflat că râurile de lavă au creat formele de relief, relatează News Republic.

În urmă cu 3,5-4 miliarde de ani în urmă,în scoarţa terestră au apărut fisuri vulcanice, din care a ţâşnit pur şi simplu lava şi astfel s-au creat câmpii, pe aproximativ şase la sută din suprafaţa planetei Mercur ( adică echivalentul a 60% din teritoriul Statelor Unite), se arată într-o serie de articole publicate înrevista Science, citând informaţiile furnizate de sonda MESSENGER (MErcury Surface, Space ENvironment, GEochemistry, Ranging /suprafaţa planetei Mercur, mediul spaţial, geochimie, patrulă/).

Aceste fisuri nu au căpătat aspectul vulcanilor de pe Terrra, care arată ca nişte munţi, ci erau ca nişte orificii ale scoarţei terestre, din care curgeau râuri de lavă, care s-a pătruns în scoarţă chiar şi la doi kilomtri adâncime, au explicat cercetătorii de la Universitatea Brown.

"Fisurile uriaşe, lungi de 25 kilometri, sunt sursa lavei fierbinţi, care a creat văi şi creste în scoarţa planetei", a explicat şi profesorul de geologie James Head, co-autor al studiului din "Science".

Sonda MESSENGER a fost lansată în spaţiu în 2004 şi a ajuns pe orbita planetei Mercur în 18 martie. Primele imagini cu planeta au fost obţinute de Mercury 10, o sondă care a cules informaţii despre Mercur în 1974 şi 1975.

NASA îşi mai propune ca sonda să ofere mai multe informaţii despre compoziţia solului planetei.

Oamenii de ştiinţă au mai aflat de la MESSENGER că planeta este străbătută de un vânt solar. Planeta Mercur nu are atmosferă, ceea ce înseamnă că temperaturile pot ajunge până la 430 grade Celsius, când este cu faţa spre Soare, şi la -170 de grade Celsius,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 2 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 43 minute
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 10 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 43 minute
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum o ora
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 5 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 5 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 11 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 5 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°