Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UMF pune accent pe formarea viitorilor cercetători

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 30 septembrie 2011 ·

În condiţiile în care, în ultimii ani, Ministerul Educaţiei nu a mai finanţat direct bursele şi cheltuielile cu deplasările în străinătate ale doctoranzilor, universităţile din Craiova încearcă din răsputeri să îmbunătăţească formarea viitorilor cercetători în cadrul ciclului de studii universitare de doctorat. Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova a finalizat luna aceasta un nou proiect pentru finanţarea doctoranzilor. Intitulat „Creşterea calităţii şi vizibilităţii rezultatelor cercetării ştiinţifice a doctoranzilor cu frecvenţă prin acordarea de burse doctorale“, proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi a avut un buget total de 3.166.945,93 lei. „Prin obiectivele sale specifice, proiectul a sprijinit 33 de doctoranzi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova şi Universitatea din Piteşti prin acordarea de burse doctorale în valoare de 1.850 lei/lună. În plus, a îmbunătăţit mobilitatea academică în cadrul ciclului de studii universitare de doctorat pentru 26 de doctoranzi, pe perioade cuprinse între trei şi opt luni consecutive, acordându-se o bursă lunară de 3.700 de lei“, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, managerul proiectului.

Impactul experienţei asupra doctoranzilor

Pe termen lung, proiectul va avea un impact semnificativ asupra cercetării în domeniul medicinei din Craiova. „Experienţa pe care am avut-o a fost benefică şi extrem de utilă, în sensul că ne-a deschis oportunitatea de a colabora cu exteriorul. Problema noastră nu era incapacitatea de a ne efectua cercetarea, ci o deschidere mai largă“, a declarat Ioana Cojocaru, unul dintre beneficiarii acestor burse. Aceasta a subliniat faptul că, în cercetarea medicală, finalitatea este reprezentată de publicaţii şi un prim pas în realizarea acestora este tocmai colaborarea cu universităţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR solicită convocarea de urgenţă a Parlamentului în sesiune extraordinară, pentru a începe procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis: Este un pas crucial pentru restabilirea democraţiei şi a pune capăt actualei crize politice

News.ro acum 21 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus marţi o solicitare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie 2025, arătând că scopul acestei solicitări este acela de a cere socoteală unui guvern care s-a dovedit

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 17 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 42 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 42 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 33 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°