Un colecţionar din Ontario, Canada, susţine că a descoperit o fotografie cu John Travolta, de la 1860. Actorul american este memeru al Bisericii Scientologice, cult care crede în reîncarnare şi care îi obligă pe unii membrii să semneze contracte de serviciu pentru un miliard de ani, potrivit The Daily Mail.
Fotografia, despre care colecţionarul susţine că e veche de 150 de ani, aparţine unui bărbat care îi seamănă izbitor de bine lui Travolta şi a fost scoasă la vânzare pe eBay. "Am această fotografie de ani buni, însă nu am reuşit să mă despart de ea", spune vânzătorul pe pagina de licitaţii. "Ea nu a fost schimbată, alterată sau modificată în niciun fel", mai precizează colecţionarul care cere 50.000 de dolari pentru poză.
Imaginea unui John Travolta de la 1860 a apărut pe eBay la scurt timp după ce un alt colecţionar a scos la vânzare o fotografie cu un bărbat care îi seamănă foarte bine lui Nicolas Cage şi care a fost realizată în perioada Războiului Civil din Statele Unite.
Explicaţia oferită de vânzătorul care cere un milion de dolari pe fotografie este că actorul american este, în realitate, un vampir. "Teoria mea este că se va lăsa să îmbătrânească până la o anumită vârstă, poate 70, 80 de ani, după care actorul "Nicolas Cage" va muri", glumeşte colecţionarul. "În realitate însă, vampirul "Nicolas Cage" va reîntineri şi vă apărea altundeva pe mapamond, tânăr, pregătit să-şi reia existenţa de la zero", a mai spus el.
Citeşte şiO fotografie trucată sau o simplă asemănare? Pe eBay se vinde o poză din 1870 cu Nicholas Cage
Un colecţionar din Ontario, Canada, susţine că a descoperit o fotografie cu John Travolta, de la 1860. Actorul american este memeru al Bisericii Scientologice, cult care crede în reîncarnare şi care îi obligă pe unii membrii să semneze contracte de serviciu pentru un miliard de ani, potrivit The Daily M