Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoria publică a Franţei a ajuns la 1692 de miliarde de euro. VEZI cum stă România

Publicat in Romania Libera, vineri 30 septembrie 2011 ·

La sfârşitul lunii iulie, datoria publică a Franţei reprezenta 86,2% din PIB-ul produs într-un an sau din bogăţia pe care reuşesc francezii să o producă într-un an, scrie cotidianul Le Figaro, citând institutul naţional de statistică, Insee.

Statul ar fi principalul responsabil de această creştere. Cu alte cuvinte, explică jurnaliştii francezi, creşterea se datorează obligaţiunilor emise de Stat investitorilor şi rambursabile pe termen lung (în zece ani). Economiştii francezi anticipează că în a doua jumătate a anului, primele efecte ale reformei pensiilor şi securităţii social ear putea face datoria să scadă.

România, 45,5 miliarde de euro

În luna aprilie, datoria publică a României a ajuns la 195,5 miliarde de lei, echivalentul a 45,5 miliarde de euro (la un curs de 4,3 lei pentru un euro), cu 3,5 miliarde de lei mai puţin decât nivelul înregistrat în martie. Astfel, datoria publică reprezenta, în aprilie, 36 la sută din produsul intern brut. Nivelul de îndatorare al României este încă sub plafonul de 60% din PIB stabilit de statele membre prin Tratatul de la Maastricht.

Grecia, campioană la îndatorare dintre statele zonei euro

În fruntea clasamentului din liga europeană, Grecia are un nivel al îndatorării de 142,8% din PIB, urmată îndeaproape de Italia cu 119%, Belgia cu 96,8%, Irlanda cu 96,2% şi Germania cu 83,2%, potrivit CNN care citează un studiu al biroului de statistică european Eurostat din iulie 2011.

Datoria SUA, istorică

Trezoreria americană a confirmat la începutul anului că Statele Unite au o datorie publică de 14 trilioane de dolari. La începutul lunii august, Congresul american a aprobat majorarea plafonului de îndatorare pentru a evita intrarea SUA în incapacitate de plată. Totuşi, la numai o zi după anunţul Congresului, datoria publică a crescut cu peste 238 de miliarde de dolari în numai 24 de ore, pentru a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spania propune impozit de 100% pentru locuinţele cumpărate de cetăţenii din afara Uniunii Europene

Mediafax acum 20 minute
Anunţul a fost făcut în cadrul unui forum economic de la Madrid, unde şeful guvernului spaniol a prezentat situaţia actuală a pieţei imobiliare. Potrivit datelor prezentate de premier, în 2023, cetăţenii din afara UE au cumpărat 27.000 de proprietăţ

Seulul susține că 300 de soldați nord-coreeni au fost uciși, iar mii au fost răniţi în Ucraina. „Li s-a ordonat să se sinucidă decât să fie luaţi prizonieri”

Ziare.com acum 18 minute
Aproximativ 300 de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi şi 2.700 au fost răniţi luptând alături de Rusia în Ucraina, a declarat luni, 13 ianuarie, un deputat sud-coreean, citând agenţia de spionaj a Seulului, transmite France24. Memorandumurile găsite

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 33 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 43 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 38 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°