Bebeluşul cu pricina, Samuel Alexander Amas, s-a născut sănătos pe 2 decembrie 1999. Acum are aproape 12 ani şi este un copil absolut normal.
Invitat în numeroase emisiuni, puştiul comentează emoţionat momentul care l-a făcut celebru în întreaga lume. "Ori de câte ori privesc această fotografie îmi dau seama cât de deosebit sunt şi cât noroc am avut. Cred că Dumnezeu m-a ales special pe mine", a explicat puştiul.
Povestea lui Samuel şi a fotografiei care a făcut înconjurul lumii datează din 19 august 1999. La 21 de săptămâni, fătul a fost diagnosticat cu spina bifida. Pentru că nu ar fi supravieţuit în afara pântecelui, acesta a trebuit să fie operat intrauterin. Intervenţia chirurgicală a fost realizată de Joseph bruner, de la Centrul medical al Universităţii Vanderbilt din Nashville.
Operaţia, care a fost fotografiată de Michael Clancy, s-a întins pe durata unei ore. Chirurgul a făcut o incizie în uterul mamei, pe aici operându-l pe bebeluş. Micuţul Samuel a scos mânuţa prin orificiu şI l-a strâns de deget pe medic, moment care a fost imortalizat de fotograful american.
Fotografia este folosită intens şi astăzi de organizaţiile anti-avort.
Bebeluşul cu pricina, Samuel Alexander Amas, s-a născut sănătos pe 2 decembrie 1999. Acum are aproape 12 ani şi este un copil absolut normal.
Invitat în numeroase emisiuni, puştiul comentează emoţionat momentul care l-a făcut celebru în întreaga lume. "Ori de câte ori privesc această fotografie îmi dau seama cât de deosebit sunt şi cât noroc am avut. Cred că Dumnezeu m-a ales special pe mine", a explicat puştiul.
Povestea lui Samuel şi a fotografiei care a făcut înconjurul lumii datează din 19 august 1999. La 21 de săptămâni, fătul a fost diagnosticat cu spina bifida. Pentru că nu ar fi supravieţuit în afara pântecelui, acesta a trebuit să fie operat intrauterin. Intervenţia chiru