Doi budeşteni, de 24, respectiv 38 de ani, au fost prinşi ieri de poliţiştii din Ocna Şugatag în timp ce transportau lemne tăiate ilegal din pădurile aparţinătoare Primăriei Deseşti. Cei doi sunt cercetaţi pentru tăiere milegală şi furt de arbori.
Poliţiştii de la Secţia 5- Poliţie Rurală Ocna Şugatag au efectuat o acţiune pe linie silvică, ieri, 29 septembrie.Oamenii legii au desfăşurat activităţi specifice pe raza comunelor Deseşti şi Budeşti, în zonele numite ,,Şesuri“ şi ,,Mlăci“.
În timpul acţiunii, au fost identificaţi Gheorghe B., de 38 ani şi Vasile C., de 24 ani, ambii din Budeşti, care transportau, respectiv, primul, cu o căruţă şi al doilea, cu un tractor, arbori verzi şi nemarcaţi de esenţă răşinoase. Cei doi transportau lemnele, pe drumul ,,Măriuţei“ spre Budeşti, când au fost surprinşi de către poliţişti şi au recunoscut că arborii tăiaţi proveneau din pădurea Primăriei Deseşti.
Persoanele în cauză vor fi cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală şi furt de arbori.