Vreau să reiau cazul filosofului Cristian Ciocan şi al comisiei care l-a respins la un concurs pe post la Universitatea din Bucureşti, după ce domnul Gabriel Liiceanu l-a semnalat în articolul „Balta stătută a facultăţilor noastre”, joi, 29 septembrie 2011, orele 13:49. Comisia care l-a respins pe un tânăr (în general) care a publicat cărţi la cele mai prestigioase edituri umaniste europene, articole la cele mai prestigioase reviste europene, care a dat demnitate filosofiei româneşti fondând cea mai prestigioasă în lume revistă de fenomenologie publicată în România, care a primit confirmarea celor mai importante burse europene de studii, preferând un alt tânăr (tot în general) cu publicaţii submediocre, într-o revistă de la Zalău, invizibil în domeniul său chiar şi la nivel local, dar ocupând un loc inferior deja în facultate, reprezintă un exemplu de comportament academic fraudulos, de instinct gregar şi de falangă a celor care se tem să nu li se descopere în cele din urmă, în grup, incompetenţa.

Contribuţia mea este o focalizare. Articolul domnului Liiceanu surprinde universalitatea situaţiei: iată că în general ne apare, în mediul public al învăţământului românesc, un caz odios, care contrazice întreg spiritul reformei în care ministerul învăţământului s-a angajat. Eu vreau să arăt că relevanţa acestui caz este mai ales particulară. Vreau să folosesc exemplul prezentat de domnul Liiceanu ca pe o rază de lumină, mişcând o lupă în sus şi în jos până când obţin un punct de arsură şi o flacără care, în loc să ne orbească, ne va deschide ochii. De aceea, voi susţine următoarele teze:

1. Că evenimentul este consonant unui tip de practicare a studiului istoriei filosofiei la Bucureşti. Această teză se poate verifica astfel: studierea publicaţiilor titularilor de discipline precum filosofia greacă, filosofia medievală sau filosofia modernă dau la iveală luc