Arderile necontrolate de mirişte i-au pus pe jar pe pompieri. În ultimele 24 de ore, din cele 17 intervenţii, 13 au fost solicitări pentru stingerea a aproximativ 30 de hectare cu vegetaţie uscată.
Pompierii au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiilor de mirişte şi vegetaţie uscată produse pe raza localităţilor Călăraşi, Budeşti, Dragalina, Ileana, Nucetu, Aprozi, Plătăreşti, Vărăşti, Aprozi şi Radovanu, suprafaţa totală incendiată fiind de aproximativ 30 de hectare. Specialiţştii spun că că toate aceste incendii au fost provocate de persoane necunoscute care au aprins gunoaie, resturi vegetale şi pentru curăţarea terenurilor. Amenzi între 1.000 şi 2.500 de lei
Şi de această dată, ISU le aminteşte cetăţenilor că au obligaţia de a face focul numai în condiţii meteorologice fără vânt şi numai pe timp de zi, că sunt obligaţi să supravegheze în permanenţă arderea şi să izoleze zona, prin executarea de fâşii arate. În cazul în care focul este aprins pe suprafeţe mai mici de cinci hectare, proprietarii trebuie să asigure substanţele şi mijloacele de stingere necesare. În cazul în care suprafaţa este mai mare de cinci hectare, în zonă trebuie să fie aduse un plug, o cisternă cu apă şi personal de deservire. În plus, cei care fac focul pe câmp au obligaţia de a-l stinge înainte de părăsirea locului arderii. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor de prevenire se sancţionează contravenţional cu amenzi de până la 1.000-2.500 de lei.