Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul vilelor din jurul Capitalei. Pe primele locuri: Pipera, Tunari, Otopeni, Popeşti Leordeni şi Voluntari

Publicat in Romania Libera, vineri 30 septembrie 2011 ·

Preţurile caselor noi din zona metropolitană variază între 183 euro/mp şi 1.634 euro/mp, în funcţie de localitate, potrivit unui studiu al Impact SA. Apropierea de oraş este criteriu principal, dar nu cel definitoriu, existând comune mai îndepărtate de Bucureşti, dar cu preţuri mai mari decât altele situate la mai mică distanţă.

Este cazul locuinţelor noi la curte din zona Săftica, cu un preţ mediu de 1.198 euro/mp, aflate în inelul doi -adică la maximum 25 km distanţă de Bucureşti, dar care sunt mai scumpe decât cele din Tunari (1.041 euro/mp), mai apropiate de Bucureşti. Faptul că au ieşire la DN1 a contat mai mult decât cei zece km distanţă în plus.

În ceea ce priveşte atractivitatea, localităţile din imediata vecinătate a Capitalei, situate la maximum 25 km, din inelele unu şi doi se află cel mai des în atenţia bucureştenilor care îşi caută o locuinţă.

Top preţuri inel 1, maximum 15 km de Bucureşti

Pipera 1.634 euro/mp

Tunari 1.041 euro/mp

Otopeni 1034 euro/mp

Popeşti Leordeni 966 euro/mp

Voluntari 937 euro/mp

Cele mai ieftine:

Jilava 637 euro/mp

Măgurele 701 euro/mp

Chiajna 726 euro/mp

Domneşti 743 euro/mp

Pantelimon 763 euro/mp

Top preţuri inel 2, intre 15 şi 25 km de Bucureşti

Săftica 1.198 euro/mp

Corbeanca 984 euro/mp

Baloteşti 894 euro/mp

Cernica 857 euro/mp

Moara Vlăsiei 784 euro/mp

Cele mai ieftine:

Dărăşti Ilfov 360 euro/mp

Joiţa 366 euro/mp

Mihăileşti 409 euro/mp

Grădinari 424 euro/mp

Comana 453 euro/mp

Top preţuri inel 3, intre 25 şi 45 km de Bucureşti

Snagov 976 euro/ mp

Ciolpani 769 euro/mp

Fundeni 720 euro/mp

Pasărea 664 euro/mp

Periş 651 euro/mp

Cele mai ieftine:

Mihai Bravu 183 euro/mp

Valea Dragului 188 euro/mp

Dorobanţu 213 euro/mp

Goştinari 241

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc: Edi Iordănescu – E seara noastră. Suntem mândri că suntem români / Reverenţă în faţa suporterilor

News.ro acum 46 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, miercuri seară, după ce tricolorii au obţinut calificarea în optimile de finală ale Campionatului European, că el şi toţi jucătorii săi sunt mândri că sunt români şi au avut parte de o susţinere incredibil

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 2 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 6 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum o ora
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Ciolacu: Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat. Aţi adus bucuria în sufletul românilor

Mediafax acum 44 minute
Aţi muncit, aţi suferit şi aţi câştigat, transmite pe Facebook Marcel Ciolacu. El le transmite tricolorilor că au adus bucuria în sufletul românilor. Naţionala de fotbal a României s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Euro 2024 din Germa

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum o ora
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 7 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum o ora
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 4 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

21°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°