Poate că pe alte meleaguri termenul \"popular\", folosit în politică, să-şi mai fi păstrat şi vreo conotaţie pozitivă, chiar democratică.
Dar la felul în care arată acum lumea românească, bolnavă şi decăzută, el nu mai poate însemna decât populism, adică manipularea celor mai joase segmente ale societăţii în scop pur electoral. Populismul se asociază obligatoriu cu minciuna, primitivismul, în cazuri extreme cu instigarea la acţiuni "civice" de tipul fostelor mineriade, de exemplu. Este motivul pentru care sper ca PDL să nu facă vreodată pasul către mult discutata Mişcare Populară. Ar fi un pas mic pentru partid, dar cu consecinţe mari şi deloc pozitive pentru noi toţi.
"Care e situaţia din România?" sunt adesea întrebat de cei cu care stau de vorbă când mă aflu într-o ţară străină. Şi, cum simt mereu nevoia să spun şi ceva pozitiv, accentuez pe faptul, cu adevărat lăudabil, că în ultimii ani naţionalismul extremist, şovinismul, rasismul şi populismul s-au aflat în mare regres, că partidele cu aceste valori nu au mai intrat în parlament, că Vadim şi Becali, "exilaţi" la Bruxelles, au cam fost uitaţi de lume. Că relaţiile majorităţii româneşti cu populaţia romă şi cea maghiară nau mai fost conflictuale. Fireşte, clişeele şi prejudecăţile de acest fel n-au dispărut, ele sunt endemice în anumite medii subdezvoltate cultural, dar şocul lor a fost preluat în parte de marile partide: atât PDL cât şi PSD (şi din ce în ce mai mult PNL) au încercat să atragă aceste segmente – al căror vot e la fel de bun ca şi al celor mai corecţi cetăţeni – prin practicarea unui naţionalism moderat. Orice exagerare în acest sens este însă o greşeală pe care aceste partide o vor plăti cât nu face.
Cel mai bun exemplu este ghiuleaua lui Dan Voiculescu legată de piciorul liberal al alianţei USL. Legătura cu acest partid infrecventabil a îndepărtat şi continuă să îndepărteze de la