Cercetătorii ce au construit o alarmă contra incendiilor având la bază pudra picantă wasabi se numără printre câştigătorii premiilor Ig Nobel pe 2011, acordate de Universitatea Harvard celor mai trăznite, ciudate şi inutile descoperiri ştiinţifice, o alternativă amuzantă la adevăratele premii Nobel.
Premiile Ig Nobel, aflate la cea de-a 21-a ediţie, sărbătoresc neobişnuitul, onorează imaginaţia şi stimulează interesul oamenilor în ceea ce priveşte ştiinţa, medicina şi tehnologia, potrivit revistei de umor Annals of Improbable Research, care sponsorizează aceste trofee împreună cu Harvard-Radcliffe Science Fiction Association şi Harvard-Radcliffe Society of Physics Students.
Gala premiilor Ig Nobel 2011, considerate o alternativă amuzantă la adevăratele premii Nobel, a avut loc joi seară, la sediul Universităţii Harvard, Cambridge (SUA), informează AFP. Premiile au fost înmânate de laureaţi ai veritabilelor premii Nobel.
Cu câteva zile înainte de debutul sezonului Nobel, distincţiile Ig Nobel i-au recompensat, joi seară, pe savanţii aflaţi în căutarea absurdului, precum echipa de cercetători care a demonstrat că masculilor dintr-o anumită specie de gândaci le place să se împerecheze cu cutiile dintr-un anumit brand de bere australiană. Acest studiu australiano-canadiano-american a fost coordonat de Darryl Gwynne şi David Rentz, recompensaţi cu premiul Ig Nobel pe 2011 pentru biologie.
Pentru a câştiga, savanţii trebuie "să-i facă pe oameni mai întâi să râdă, iar apoi să-i facă să cadă pe gânduri".
Exemplu: este alterată capacitatea omului de a lua anumite decizii atunci când oamenii resimt o nevoie presantă de a merge la toaletă? "Bineînţeles că da!", a răspuns echipa de cercetători - formată din Mirjam Tuk, Debra Trampe, Luk Warlop, Matthew Lewis, Peter Snyder, Robert Feldman, Robert Pietrzak, David Darby şi Paul Maruff - care a realizat