Zeci de ieşence au încercat să sensibilizeze autorităţile printr-un marş dedicat luptei împotriva cancerului la sân, în cadrul unei campanii derulată de o companie de produse cosmetice. Acţiunea a venit ca un preambul la vizita de săptămâna viitoare la Iaşi a ministrului Sănătăţii Ladislau Ritli, pentru a lămuri dacă clădirea din Copou de lângă secţia Copou a Spitalului „Sfântul Spiridon" va deveni Institut de Oncologie sau Spital Regional de Urgenţe.
Startul campaniei a fost dat de la Palatul Culturii, unde zeci de femei de diferite vârste, dar şi copii, au pornit în „Marşul roz", o acţiune de informare şi sensibilizare a populaţiei ieşene cu privire la cancerul la sân.
Vezi aici imagini de la marşul împotriva cancerului la sân
Participantele au încercat să atragă atenţia ieşenilor dar şi autorităţilor, prin materiale informative dar şi cu ajutorul a zeci de baloane de culoare roz. Traseul pe care s-a mărşăluit a început din faţa Palatului Culturii şi s-a încheiat la Parcul Copou şi Casa de Cultură „Mihai Ursachi", la ora 12.00.
Ministrul Sănătăţii pe şantierul de la Institutul de Oncologie din Iaşi: „Investiţia va fi finalizată anul acesta“ (UPDATE, FOTO)
Pentru informarea cetăţenilor, organizatorii au distribuit aproxiamtiv 800 de broşuri educative. Săptămâna viitoare, ministrul Sănătăţii Ladislau Ritli se va întâlni cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene pentru a stabili destinaţia clădirii din Copou: Insititut de Oncologie sau Spital regional de Urgenţe.