Mircea Horia Simionescu s-ar fi bucurat, fără doar şi poate, de această primă carte care i-a fost consacrată (Gabriela Gheorghişor, Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2011). A murit însă cu doar câteva zile înainte ca volumul să fie trimis la tipar, fapt pe care editura ţine să-l menţioneze.
„Un studiu admirabil” al Gabrielei Gheorghişor, astfel găseşte cartea Eugen Negrici, autorul prefeţei şi unul dintre profesorii care au girat-o ca lucrare de doctorat. Opinii similare, în esenţă, reproduse pe coperta a IV-a, emit şi ceilalţi profesori care, cum spune autoarea, au „năşit” lucrarea: Paul Cornea, Gabriel Coşoveanu, regretatul Marin Beşteliu.
De ce acest subiect, de ce Mircea Horia Simionescu? Autoarea ne explică în „Argument”. A constatat că M. H. S., scriitor intrat deja „în canon”, este unul despre care s-a scris imens, însă dispersat. Nu beneficia de o lucrare „monografică”, de o cercetare ordonatoare a operei întregi, „expurgată de orice partis-pris-uri”. Situaţie în care se aflau, de altfel, şi ceilalţi componenţi ai familiei lui literare, „târgoviştenii”, şi ei mult discutaţi însă tot nesistematic. Şi despre această „şcoală” care a întruchipat, consideră Gabriela Gheorghişor, „ipostaza postmodernismului «de seră», hiper-manierist şi apolitic”, nu avem un mare studiu sistematizator. Lipsea apoi o lucrare care să facă legătura, în amănunte, între „târgovişteni” şi „postmoderniştii programatici ai generaţiei 80”, branşaţi, aceştia, mai mult decât primii, la experienţele culturale apusene din veacul XX.
Potrivit colecţiei în care a fost editată, cartea Gabrielei Gheorghişor trebuia deci să fie o lucrare de doctorat, ceea ce şi este, adresată cu prioritate cercetătorilor, studioşilor din mediile universitare şi academice. Nu putea totuşi să ignore, şi nici nu o face,
