Discretul om de afaceri Gabriel Popoviciu, proprietarul megaproiectului imobiliar Băneasa din nordul Bucureştiului, a deschis în 27 septembrie un dosar de divorţ la Judecătoria Sectorului 1, urmând a se despărţi de soţia sa Doina Nadia Popoviciu, fiica fostului demnitar Ion Dincă.
Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 25 ianuarie 2012, potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor de judecată, unde nu sunt furnizate informaţii legate de motivele deschiderii acţiunii.
Gabriel Popoviciu nu a putut fi contactat până la transmiterea acestei ştiri pentru a comenta informaţia.
El a investit până în prezent circa 300 de milioane de euro în dezvoltarea proiectului din Băneasa, unde a construit cel mai mare parc comercial din ţară, câteva sute de apartamente şi primele două clădiri de birouri din cadrul unui parc de afaceri.
Apartamentele au fost în cea mai mare parte vândute, dar mallul Băneasa Shopping City, galeria Feeria, restul spaţiilor comerciale şi clădirile de birouri pot fi evaluate la circa 500 de milioane de euro. Pentru dezvoltarea acestor proiecte s-a apelat însă la credite imobiliare de circa 200 de milioane de euro, astfel că valoarea netă a proprietăţilor este mai scăzută.
Împărţirea averii ar putea fi însă un proces extrem de anevoios, în condiţiile în care pe plan local Gabriel Popoviciu nu apare acţionar direct în absolut nicio firmă.
Unul dintre vehiculele prin care omul de afaceri alături de fostul său cumnat, Nicolae Badea, şi alţi parteneri, îşi controlează afacerile este Tatika Investments înregistrat în Cipru, firmă care figurează acţionar în afaceri precum US Food Network (KFC şi Pizza Hut), Grand Plaza Hotel (Howard Johnson) sau Meteor Investiţii Imobiliare (spaţii comerciale).
Potrivit informaţiilor din presa tabloidă, soţia omului de afaceri locuia de mai mulţi ani în Statele Unite al