Ultimul moment al recentei ediţii a Festivalului a fost încredinţat Orchestrei Naţionale a Franţei conduse de Daniele Gatti, unul dintre şefii de orchestră importanţi ai vieţii muzicale actuale; ansamblul este un organism orchestral viu, sensibil, participativ.

Seducătoare transparenţe timbrale au colorat minunate pagini franceze de inspiraţie spaniolă. Nu poţi să nu observi: alcătuirea programului a fost şi aceasta semnificativă; mă refer la zonele de spiritualitate europeană care au hrănit configurarea personalităţii enesciene în anii tinereţii, în anii de maturitate artistică; mă refer la relaţia intimă pe care Enescu a avut-o în mod special cu muzica franceză, cu contemporanii săi, de la Paul Ducasse la Debussy şi Ravel. Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, unica lucrare concertantă enesciană, a fost conturată cu expresiv relief timbral prin participarea solistică a tinerei violonceliste Han-na Chang. Prezentată cu o seară înainte, Simfonia a 9-a de Mahler, un colosal opus simfonic al începutului de secol XX, a dat măsura supremei măiestrii de care dispune acest minunat colectiv simfonic, animatorul ansamblului, dirijorul orchestrei, un muzician eficient, imaginativ, sobru, propulsat de o energie interioară contaminantă.

Mari orchestre? Orchestre de bun renume? Puţine dintre colectivele simfonice aflate în circuitul vieţii muzicale actuale fac parte din categoria marilor orchestre în adevaratul înţeles al cuvântului; cu câţiva ani în urmă, revista engleză „Gramophone” a făcut o asemenea clasificare; între primele douăzeci au fost incluse şi câteva ansambluri simfonice care ne-au vizitat în ultimul deceniu cu prilejul diferitelor ediţii ale Festivalului enescian. Care sunt calităţile unui asemenea organism? Importantă este marca de sonoritate care determină personalitatea ansamblului, un aspect care poate varia în funcţie de d