Preşedintele Camerei de Comerţ Franceze din România, Bruno Roche, afirmă că nici o companie franceză importantă nu a părăsit România. Dimpotrivă, pentru unele firme franceze, investiţiile în perioada de criză înseamnă o adevarată oportunitate care le permite sa fie bine instalate atunci când economia românească va redemara.
Preşedintele Camerei Franceze de Comerţ din România nu este pesimist, chiar dacă “vremea profitului cu două cifre a trecut”. Însa o evoluţie stabilă a economiei româneşti va permite companiilor să îşi poată proiecta pe termen lung strategiile. Desigur, spune Bruno Roche pentru Ziarul Financiar, pentru aceasta este nevoie ca guvernul de la Bucureşti să susţină investiţiile private prin politici publice şi prin parteneriate public-private, să crească absorbţia fondurilor europene, să fie o mai mare transparenţă în domeniul achiziţiilor publice şi o capacitate mai mare de soluţionare a blocajelor.
Şi mai este nevoie de ceva: evoluţia climatului politic să permită construcţia unei strategii de dezvoltare a României pe termen lung. Din acest punct de vedere, din cauza incoerenţei legislative, investitorii francezi sunt îngrijoraţi. Cu toate acestea, preşedintele Camerei de Comerţ Franceze afirmă că “investiţiile au continuat să se facă. Deşi la un ritm mai ponderat decât cel prevăzut iniţial, reţele de mare distribuţie, unde Franţa este bine reprezentată, în ciuda majorării TVA, au continuat să se dezvolte şi asta în majoritatea oraşelor României”.
Dar realitatea nu este sumbră, iar cifrele vorbesc de la sine: 6000 de companii franceze, ceea ce înseamnă 4,2 miliarde de euro de investiţii directe - din acest punct de vedere Franţa situându-se pe locul 4 al investitorilor prezenţi în România. Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Franţa a ajuns la 6 miliarde de euro anual, ţara noastră trecând pe excedent datorită expo