UPDATE 12.35 - Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins cu majoritate recursurile celor doi faţă de măsura arestării preventive dispuse de Tribunal. Cei doi au fost obligaţi la plata a câte 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) Vasile Avram şi omul de afaceri Sorin Ţerbea rămân în arest, în urma deciziei de vineri a Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins cu majoritate recursurile celor doi faţă de măsura arestării preventive dispuse de Tribunal.
Vasile Avram a dat, joi, o în faţa celor trei judecători de la Curtea de Apel, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) apreciind că acesta nu a fost sincer nici în aceste declaraţii, nici în cele date duminică, la Tribunalul Bucureşti, şi că încearcă astfel zădărnicirea aflării adevărului.
Procurorul a depus la dosar două documente, respectiv ordonanţa de învinuire a lui Vasile Avram, dintr-un alt dosar, privitor la fapta de fals în acte sub semnătură privată, precum şi ordonanţa de învinuire a fostului său apărător, avocatul Adrian Penciu. El le-a spus judecătorilor că aceste documente dovedesc faptul că Vasile Avram a încercat în acest fel să zădărnicească aflarea adevărului în ancheta penală privind faptele de luare de mită de care este acuzat.
Fostul şef al CCA, Vasile Avram, şi omul de afaceri Sorin Ţerbea au fost arestaţi preventiv duminică, de Tribunalul Bucureşti, într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare şi, respectiv, dare de mită. Decizia a fost contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti.
Sursa: Mediafax
Vasile Avram şi Sorin Ţerbea au ajuns la Curtea de Apel împărţind aceeaşi pereche de cătuşe. Au stat trei ore până să fie primiţi în sala de judecată, acolo unde, înaintea lor, au fost audiaţi criminali sau traficanţi de droguri. Azi se va hotărî dacă cei doi inculp